| Din asfintit, de peste munte,
 Rasfrangeri rosii de amurg
 Se sfarma-n licariri marunte
 Si-n Dunarea umbrita curg.
 Dar unda tulbure le-ngroapa
 Cand, sub rachitele din vale,
 De-abia mai tremura pe apa
 Ca niste coji de portocale.
 Acolo jos, peste cununa
 Intunecatului boschet,
 Sclipeste-n aer semiluna
 Din varful unui minaret.
 Si parca zugravit anume,
 Isi culca umbra pana-n mal
 Ostrovul izolat de lume
 Ca un castel medieval.
 El pare-o nava fermecata
 Ce-a ancorat aici, sub munte,
 Minune indelung visata
 De valul Dunarii carunte!
 A asteptat in nopti senine
 Stralucitoarea dimineata,
 Cand din adancul apei line
 S-a ridicat la suprafata
     Ca o gradina plutitoareCu pomi si pasari impreuna,
 Cu florile-i ce rad in soare
 Si noaptea tremura sub luna.
 
 |