| Intrebam aseara luna ganditoare:
 Daca prin poiene a ramas o floare
 Neculeasa inca pentru draga mea,
 Daca sus, pe dealuri, pe poteci uitate,
 Pretutindeni unde m-ai vazut cu ea,
 Raza ta sfioasa printre crengi strabate
 De-mi incurca pasii luminoase fire,
 Desteptand in cale cate-o amintire,
 Daca pana-n ziua visurile trec
 Dar raman in suflet, pentru ce sa plec?
 Du-te-n lumea larga, pentru totdeauna,
 Trist si singur du-te, du-te! zice luna.
 Si-ntrebai lumina sufletului meu:
 Daca fara dansa timpul trece greu,
 Daca langa dansa mi-i asa de bine,
 Spune-mi, suflet mandru, impacat cu tine,
 Pentru ce, cand toate lacrimile trec
 Fara nici o urma, pentru ce sa plec?
 Sufletu-mi raspunse: Pe carari pustii,
 Du-te-n lumea larga. Si sa nu mai vii.
 Si-ntrebai atuncea inima-mi trudita:
 Cea dintai, nebuno, cazusi in ispita,
 Singura-n tacere, tu esti vinovata
 Ca ma cert cu mine si cu lumea toata.
 Cand stelele noptii farmec nu mai au
 Fara ochii dragii, pentru ce sa stau?
   Si-mi raspunse-n soapta (o, inima mea!)Du-te-n lume singur. Eu raman cu ea.
 
 |