George Cosbuc
Dorm campiile-n lumina.
Peste pacea lor senina
Cade soarele-n apus.
Un convoi s-arata-n zare
Creste-ncet pe drumul mare
Si cum vine tot mai tare
Pulberea se-nalta-n sus.
 
  Vin tiganii! Fara veste
  Pe la porti rasar neveste,
  Satul se desteapt-acum 
  Cand prin val de praf subtire
  Incepura sa se-nsire
  Cara mici cu coviltire
  Scartaind incet pe drum.
  Trec flacai cu ursi in lanturi.
  Cainii, desteptati din santuri,
  Latra fara sa-i asmuti
  Si orbis s-arunca-n cete, 
  Dar flacaii largi in spete,
  Cu ochi mari, cu negre plete,
  Calca mandri si tacuti
  Vine-apoi pestrita gloata
  Cu gospodaria toata.
  Caii slobozi, fara frau,
  Duc merindele-n spinare
  Si se tin pe langa care,
  Iar vatavul sta calare
  Cu harapnicul la brau.
  Sar copiii goi si striga,
  Cer la poarta mamaliga,
  Babe frante din mijloc,
  Iar tigancile cu gura
  Intetesc harababura
  Cand iti umplu batatura
  Sa-ti ghiceasca din ghioc.
 
  Vin miscand din sold alene
  Cu privirile viclene
  Si cu sanii arsi de vant,
  De la sudul tainic, unde
  Soarele-ndelung patrunde
  Bronzul formelor rotunde
  Stingherite de vesmant
  S-a oprit lang-o poiata
  Un tigan razlet de ceata, 
  Ochii-i fug dupa gaini
  Strans isi tine-acum vioara
  Si, cum trece ulicioara,
  Fac in urma lui ca cioara
  Toti copiii din vecini.
  Mai incolo, pe-o martoaga,
  Dintr-o gura de desaga
  Atarnata de oblanc,
  Fara scancet, cu sfiala,
  Iese negru la iveala
  Numai cat o portocala
  Un capsor mirat de tanc.
  Lume pe la porti se-ndeasa.
  Chiar si doamna preuteasa
  Si-a lasat gherghefu-n pat
  Si-si pazeste-n prag odaia.
  Creste-n uliti harmalaia
  Cand domoala trece laia
  Catra margine de sat.
  .
 
 
Si s-au dus Pe camp, pe drumuri,
  Pale stravezii de fumuri
  Se ridica-n departari.
  Limpede-asfintit coboara;
  Crezi ca-n uriasa-i para
  Un oras intreg, o tara
  Arde dincolo de zari