Poetul zilei
Mihai Eminescu
(1850 - 1889)

435 Poezii
3 Doine
2 Sonete
1 Teatru
2 Cantece
3 Balade
8 Proza
1 Ode
1 Hore

Poezia de azi

Gradina furata de pasi
de George Constantin


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata



































Elegie scrisa pe tinterimul unui sat

Vezi toate poeziile poetului




Imita ie
Al aramei sunetoare aud tristul semn =i s`nt
Menind soarelui repaos in a lui zilnic morm`nt;
Obosit acum sateanul lucrul c`mpului sau curma.
Fluier`nd pastorul vine la cotun cu a sa turma.
A pierdut a lor frumise e infloritele c`mpii,
In negura misterioasa ascunz`nd a ei m`ndrii;
Firea-n inima-mi insufla o ad`nca intristare,
Lumea-o parase=te-n umbra =i-ntru a mea cugetare,
Ca-n paragina c`mpie un greu gemat amor it
La auzul meu rasuna de pe turnul invechit;
Bufa cea posomor`ta, c`nd natura sa-ntristeaza,
Pe a nop ei inturnare prin un bocet crud serbeaza.
C`tu-i dulce a ta soarta, in sat, o, locuitor,
L`nga soa a credincioasa, in ingustul foi=or!
Nimic lin cursul turbura de-o via a fericita,
Ziua este ostenelei, noapte-amoriului menita.
Mu=chiul, care anii repezi in ar`na-a prefacut,
Pe parin ii vo=tri-ascunde in morm`ntul cel tacut;
Acolo, pe cea movila, unde salcile umbreaza,
Ale inimei duioase lacrimile roureaza;
Dulcea boare-a dimine ei, buciumarea de pastor,
A coco=ului c`ntare, nici placerea de amor,
Pe-adormi i n-or sa-i trezasca din tunericul morm`nt;
A lor seceri in tot anul adun`nd de pe pam`nt
Aurite spici in jerbii, prin sudori =i osteneala.
Aduceau nutre ul casei =i a ei chivernisala,
Sara de-acum n-or sa vie la duioasele so ii,
Nici lua-vor sarutare de la tinerii copii;

N-or sa guste impreuna simpla cina sanatoasa,
Ce se face mai dereasa de zicerea cea duioasa.
O, voi carii n-ave i stima pentru omul umelit,
Nobili plini de fantazie m`ndri-n titlul ruginit,
De ce-n ura-ave i sateanul, c`nd a fruntei lui sudoare
A produs marirea voastra =-avu iilor odoare?
Cru a timpul vreodata dritul unei evghenis,
Ori frumise a, avu ia, nu trec ca al nop ei vis?
A sateanului vro fapta inca nu s-a laudat
Si al sau morm`nt de pompa nicicum s-a-ncungiurat;
Dar in locul unei pompe, din a lui so i fiecare,
Nu de-afara, ci in cuget poarta semn de intristare.
Oare mirosul de smirna, oare c`ntecul cel s`nt,
Pulberea ce este st`nsa pot sa-nvie din morm`nt,
Daca fapte de virtute, care legea ni inva a,
N-or meni =i dupa moarte celui drept o alta via a?
Lacrimile ipocrite, mincinosu-acel suspin,
Decretarile nu schimba care de la Pronie vin.
Pre nu are nici o pompa ce prin aur se aduna,
T`nguirea-adevarata pe morm`nt de nu rasuna;
Precum c`nd un unchi rapune, clironomul insatat
Binecuvinteaza ziua intru care-a raposat.
Poate ca sub asta arna este-o inima-ngropata
Care-avea in cursul vie ei fantazie infocata,
Suflet bun, cu direptate, ce prin sfatul in elept
Patriei ar fi fost razim prin cuvinte =i cu piept.
Ins , aleu, lui nu-i lucise a =tiin elor faclie
Si talantul de pre mare i s-a st`ns din saracie!
Chiar asemene-adamantul, ce din st`nca este scos,
Pan-a nu avea lumina mai intai de fier s-a ros;
Si asemene in tufa se ascunde-o m`ndra floare,
Ce, de nime mirosita, vegeteaza, cre=te, moare.
Poate-aice dormiteaza a cotunului Franclin,

Ce a patriei =-a =tiin ei purta-amorul s`nt in sin.
Cufundat in asta groapa poate zace vrun Milton,
Cu asemene ambi ie poate vreun Napoleon!
Daca fulgerul =i schiptrul prin ei nu sunt infr`nate,
De n-a c`ntat a lui Adam fericirea =i pacate,
Dac-al mor ei fioros inger, de la nord pan la apus,
Domnitorii =i popoare la un crunt giug n-a supus,
Induratul ceri nu vrut-au ca a lor modestul nume
Dupa moartea lor sa fie spaima au mirare-n lume.
Caci virtutea, ca =i raul, cumpenite-s la satean;
El nu surpa, nici radica, tronul crunt a lui tiran,
Niciodata Poeziei armonia cea v`nduta.
La ambi ios nevrednic n-a da lauda necazuta.
Sub aceste mici movile arna lor s-a morm`ntat;
Pe o piatra, fara lustru, un vers simplu insemnat
De la duios trecatoriul un suspin, lacrima cere;
Muza n-a avut prin versuri sa de=tepte-a sa durere.
A lor nume, anii vie ei, poate piatra a vadi
S-oarecare vers ce-nva a pe sateni de a muri.
Oare cine dintre oameni cautatura sa duioasa,
Pan sa plece, nu arunca peste lumea cea frumoasa?
Sfar`m`nd a sale-obeze, sufletul, la loc menit,
Pasa m`ng`iet de pl`nsul duio=iei inso it.
Firea a sa limba are, ce-n morm`nt nu este muta,
A ei foc tot arde inca, de=i via a ne-i trecuta;
Si la vadul cel eternic, in o inima dorim,
Care-n via a ni-a fost dulce, dupa moarte sa traim.
Dar c`nd prin a mele versuri voi sa trag din tunecime
Pre mor i ce zac far de lauda in aceasta `nterime,
Un nepot al meu vrodata, intru duiosul sau rost,
Vaz`nd un morm`nt mai proaspat va sa-ntrebe:
cine-am fost?

Va raspunde-atuncea poate un pastor cu veche frunte:
L-am vazut in multe r`nduri, c`nd se lumina, la munte,
Cum pe iarba-nrourata mergea-n pas inaripat,
Ca Fiin ei rugi s-aduca care lumea a creat.
Alteori sub acel frasin cu intinsa radacina,
Care-umbreaza cu mii ramuri ce de zefir se inchina,
A cazut pe la amiaza, intristat =i singurel,
Tintind ochii plini de lacrimi in placutul r`urel,
Si trezit apoi din visuri murmura ni=te cuvinte.
Uneori fugea la codru, saman`nd smintit de minte;
Plec`nd capul c`teodata, ca un om far-agiutori,
Se parea de patimi sau de un fatal amor.
Intr-o zi, pe culmea ceea, und-era a lui venire,
A=teptatu-l-am, caut`ndu-l, dar nu-l gasii nicaire.
A trecut =i ziua a doua, din nou iar l-am cercetat,
Dar pe munte, nici in codru, nici la r`u nu l-am aflat.
Amar mie,-n ziua a treia, in ad`nca duio=ime
Cufundat, poporul nostru il ducea la interime.
Vezi in piatra epitaful, coperit d-umbrosul spin,
Vezi ca modul a scripturei ie nu este strain!
Epitaf
Calatorule a vie ei, care dintre vai-nflorite
Aici intre-a mor ei colnici int`mplarea te-a condus,
Al tau pas un pic fr`neaza, vezi fiin e inmiite,
Ce cu steaua dimine ei rasarit-au =-au apus.
Sub aceasta piatra zace om dorit de-nva atura,
Ce norocului =i v`ntei a fost purure strain.
Din familie-umelita, nobil muzele-l facura,
Insa firea-i hultuisa melancolie in s`n.
Curat cuget, cu sim ire, bunatatea-i era mare,
Inc`t, pentru m`ng`iere, ceriul cel indurator

I-au trimis prin un alt suflet o duioasa vindecare,
Daruindu-i in grea cale un so bun =i sim itor.
Nu-ntreba sa afli mai multe de-a virtutei sale fapta,
Dar nici cerca mai departe care-a fost =i raul sau!
Cu speran a acum ambe tremur`nd de fa -a=teapta
L`nga Cela ce ni este Parinte =i Dumnezeu.



Comentarii

Nume (obligatoriu):





Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Elegie scrisa pe tinterimul unui sat pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:

Primavara

Toamna

Iarna

Iubire

Bucurie

Viata

Flori

Boala

Singuratate

Frica

Scoala

vezi mai multe

Politica de confidentialitate



Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani