Asteptarea

Nu stiu, dar la atatea rele nesuferite,
Ce asupra-mi adesea se par a fi unite,
Singur amor ul este izvor ul fericit,
Ce fara incetare m-adapa cu uitare,
Ca undele vestite fantanii de mirare
Prin care mortii uita ca-n lume au trait.
Zile nepretuite ale copilariei,
Tovarasi ai vietii si fii ai bucuriei!
De mi-ar fi iertat astazi a-ncepe sa traiesc,
Cate mi-a dat amorul minuturi, ceasuri bune,
La un loc adunate, cu voi sa se-mpreune,
Si din toate o scurta viata sa-ntocmesc!
M-as duce unde zboara atatea randunele,
Cand viscolul incepe, cand vin vremile rele;
Pe pasur’le verdetii ca ele m-as ivi.
Din loc in loc as trece in climele straine,
Unde sunt alte stele, si ceruri mai senine,
Dar iarasi m-as intoarce cand firea ar zambi.
Satul de mari nimicuri ce nu dau fericirea,
Catand in viata pacea, si-n pace multumirea,
Ca raul fara nume, as trece nestiut.
Oricat de mic e templul, dar tot il locuieste
Acela ce pamantul si cerul stapaneste:
Numai pentru-a lui slava si omul s-a nascut!

Nadajduiesc intr-insul; el poate sa-mi arate
Un drum fara primejdii, carari nesemanate
De asupriri nedrepte, de curse viclenesti.


Din frunza-ntunecata a padurii vecine,
Se intinde o umbra cineva parca vine
Parere-nselatoare, s-acum ma amagesti?
Dar nu, vad o fiinta spre mine-nainteaza
Sa m-arat de vederea-mi ea nu se spaimanteaza:
Un strain pe aicea sfiala ar avea.
Ea paseste, ia seama o aud ca sopteste.
Negresit e femeie Ce zice? Ma numeste!
Pieptul, inima-mi bate: aceasta este ea.