Deunazi un vacar de sat  Catarului  i-a  atarnat  Salba de clopotei,  Numindu-l el ingrijitor 
Si inainte mergator 
Cirezii de vitei. 
Insa curand s-a-ncredintat 
Ca si-a facut mare pacat 
Cu bietul dobitoc, 
Care, cat s-a simtit 
Asa impodobit, 
Striga:"O, ce noroc! 
In sfarsit, iata-ma chemat 
La gradul ce am meritat. 
Meritul meu recunoscut 
De lumea toata e vazut. 
Acum de sus am sa tratez 
Soiul  dobitocesc; 
Pe nimeni nu mai salutez 
Caci prea ma umilesc." 
Asa zicand, asa facu, 
Si plin de ingamfare 
  
El clopoteii incepu  Sa-i sune foarte tare;  Asa de tare ii suna, 
Cat mintea i se rasturna; 
Si el care june fiind 
  
Trecea de cam smintit, 
Acum mai mult imbatranind 
De tot a-nnebunit. 
 
Cum socotiti si dumneavoastra,  Dar eu gandesc ca-n tara noastra 
Se afla asa dregator,  Numit chiar excelenta,  Ce cu catarul sunator  Poate da concurenta, 
Care se crede om de stat,  Chiar si politic insemnat, 
Si care netagaduit 
De clopotei este smintit. 
 |