Pestera-ntunecata, azil al pocaintei,
Unde omenesti fumuri ca fumurile pier,
  
  Unde eroii credintei
  Au murit pentr u lume ca sa traiasca-n cer!
  Tu care ai fost martor l-atatea rugaminte
  Ce se sopteau in umbra si in racoarea ta,
  Cand inima fierbinte
  Viata de vecie in lacrimi o cata,
  Daca boltile tale, ce nu pot fi patrunse
  De omenesti suspinuri, de-al patimilor vant ,
  Duc sufletul prin locuri si prin carari ascunse,
  Departe de pamant,
  Iata cumplita spaima, ce in sanu-mi aprinse
  Uracioasa privire a fostilor parinti ,
  Si altarul de piatra, pe care stau intinse
  Madulare de sfinti.
  Fioroasa raceala ce-nsufla-a ta vedere,
  Vesnicului intuneric aicea domnitor,
  Si grozava tacere
  Arat umbrele mortii ce printre oase zbor!
  Imi pare ca ma aflu in locuint-adanca
  A unei groaznici iesme, ce sangiuri o hranesc;
  Si care de o stanca,
  Pe calator sfarama c-un zambet satanesc,
Sau in padurea-aceea, in care mai-nainte,
  Druizii cei salbatici jertfeau pe osanditi,
  Cand, setosi de omor uri, treceau de puteri sfinte
  Stejarii-mbatraniti!
  Aici cu toate-acestea religia vorbeste
  Celor ce vor s-asculte cuvantul lui Hristos:
  Groaza cu-ncetul piere, si omul intalneste
  Povete de folos.
  Vicleanul isi dezbraca aici ipocrisia;
  Acel cait se-mpaca cu ceru-ntaratat;
  Aici fapta cea buna viseaza vesnicia
  S-asteapta nencetat.
  Si omul care crede, si omul ce asteapta
  De-o sfanta mangaiere in veci e insotit;
  Pacea va fi cu dansul; el va lua rasplata,
  Caci a nadajduit.