de GRIGORE ALEXANDESCU
Putini erau la numar ostenii Romaniei,
Dar cand ale lor cete pe luciul campiei
Semet inaintara cu pas rasunator,
Din sulite,din coifuri,din armele albite,
Cand soarele in unde,in raze aurite,
Lumina isi rasfrinse pe steagul tricolor,
Cand caii,repezi,ageri,cu coame rasfirate,
Cunarile aprinse,cu gurile spumate,
Muscand de neastampar zabala ce-i tinea,
Izbind subt ei pamantul si rasufland omorul,
La sunete de lupta pe camp isi lua zborul,
Ca vulturi ce in aer o prada ar vedea,
Si cand auzi glasul aramei tunatoare,
Si cand vazui silitra de fulger purtatoare
Campia,atmoafera de fum intunacand,
Iar pantre fum,pan ceata,egretele-albicioase
Miscandu-se departe,ca umbre fioroase
Ce ies din intunurec o crima-amerintand,
Electrica scinteie simtii si bucuria
Din inima pe chipu-mi suita ca mania,
Pe fruntea-mi se aprinse,in ochii-mi straluci;
Subt pasurile mele simtii arzanad pamantul,
Si vechea stralucire,cu zgomotul,cu vantul,
Iluzii-mi bogate cu fala se ivi.
A!unde e acuma puternica marire
Din vremea cand a tarii eroica ostire
In lupte uriase Buzestii comanda,
Cand vulturul Daciei cu fruntea-ncoronata,
Si duhul razbunarei cu manta-i sangerata
Da semnul biruintei si calea ne-arata?
Calugarenii inca pastreaza pomenirea
Vitejilor ce-n valea-i aflara nemurirea,
Al faptelor de cinste pret vecinic meritat;
Iar praful ce colo de vanturi viscoloase
In aer se ridica e pulbere de oase,
Ce tabere dusmane in treacat au lasat.
Spun ca in urma luptei,in Asia bogata,
Daca maometanii vedeau cateodata
Un armasar ce-n preajma-i cata el sforaind,
Coprinsi d-adanca spaima ziceau cu-nfiorare,
Ca el a vazut umbra acea ingrozitoare
A lui Mihai Viteazul asupra-le viind.
Asa era odata-romanii,dar unirea
Ce le hranea corajul,ce le-nsufla marirea,
Cu vechea simplitate din inimi a lipsit.
A patriei iubire,obiecte de ironie,
In veci este pe buza acelui care stie
Cu numele-i sa traga norodul amagit.
Asa in proaste capisti care treceau de sfinte,
Al idolilor preot cu magice cuvinte
Multimei adunate oracole-mpartea;
Oracole viclene de interes dictate,
De inteles lipsite,de patimi explicate,
Si-n care nestiinta neincetat credea.
Dar tot se afla inca virtuti,si viitorul
In ele se increde,asteapta ajutorul
Ce il aduc la natii barbati mantuitori;
Insusi domnul naturei zisese altadata
Ca pentru-un drept el iarta Gomora vinovata;
Dreptatea si virtutea in ceruri sunt surori.
Iar voi,razboinici tineri,drage batalioane,
Fiice ale acelor vestite legioane,
Care intre noroade un nume ne-au lasat,
Voi,caror nume e dat el in pastrare,
Cu cinste veti raspunde l-a patriei chemare,
Caca vechiul nostru sange nu poate fi schimbat.
