| Iar buzele tale sunt, mama,
 O rana tacuta mereu,
 Mereu presurata cu tarna
 Mormantului tatalui meu.
 O, buzele ce sarutara
 Al tatei mormant
 Mai mult ca pre dansul,
 Pre tata,-n
 Putinii lui ani pre pamant.
 Acuma cand nu te poti, mama,
 De sarea din sale pleca,
 Cine ridica mormantul
 Spre gura uscata a ta?!
 
 |