III
Si iata va fi vant si trupul tau va fi albastrul unde ne-om inzapezi. Si iata carul mare va instela mai sus de sfarcul moliciunii si gura de isus. Si iata va fi spaima si lunecari vor fi uitandu-ne sa trecem din noapte catre zi, un timp ce va sa vina si nu va mai veni si maine va fi astazi sr nu-l vom intalni. Ar trebui sa spunem ca toamna sa coboare. Ar fi un timp caderea stiuta la picioare, tu te-ai topi in frunze, eu pana sub pamant; ca sub o coapsa calda te-ai rasuci sub vant
si te-as cuprinde-n brate cu crengi si cu noroi uitand ca paradisul a inceput cu noi.
|