Arde focul !   S-a aprins in casa lumii, noaptea, cosul, arde cosu !   Bubuie si duduie in vatra neagra, focul rosu 
Noaptea nu-si gaseste locul;   Ceru-i plin de praf haotic, scaparari de nicovala, 
Limbi albastre de stindarde,   Arde focu-n feerie nesfirsita, focul arde.   Ies scinteile in fluvii, in virtejuri, in navala, 
Mute, 
Sute, 
Miliarde. 
Dar deodata   Dumnezeu opreste vremea si-mpietreste-n cer stihia.   Noi pastram aceleasi inimi ce masoara vesnicia, 
Si - priveliste ciudata -   Focul ce zvicnea naprasnic si-a incremenit revolta, 
Noaptea-i limpede si clara,   Si trecind sub scinteierea raspindita si bizara,   Noi privim cu ochi de-o clipa instelata bolta, bolta 
Lina, 
Plina, 
Seculara ! 
 
 |