| «In uragan si vifor, spunea Pitagora,
 Iubitii mei discipoli, ecoul sa-l slaviti.» Si limpedea lui voce scanda si tremura
 Sub ceru-nalt ca gandul, sub norii linistiti,
 Sub frunzatura care in vant se resfira.
 Smochinii verzi si toamna cu poame aramii
 Mergeau cu drumu-alaturi spre-ngandurata mare;
 Pe plaja din
 Crotona,
 Pitagora vorbi;
 Iar blandul val italic spumand margaritare isi aducea prinosul de numar si-armonii.
 «In uragan  ecoul»  discipolii murira
 Trecura anii, gandul, eclipsele si vantul.
 
 Ioniana mare supusa ca o lira
 Nu ti-a uitat cuvantul,
 Pitagora!
 Cuvantul
 Ca un plaman deodata, in pieptul meu respira.
 in uragan  : un clopot a inceput sa traga,
 
 Un greu torent de pietre prin lume curge drept,
 Si tauri sub cutite, pornesc cumplit sa raga,
 Mestecenii si-arunca furtunile din piept:
 Pe loc si oblic pare ca fuge lumea-ntreaga.
 Caci uraganul vajnic cu nari suieratoare,
 A prins cu mana codrii, ce-n laturi se feresc, -
 Pe cand cer toti gorunii ingenuncheati iertare -Si-apasa cu genunchii ce salta si trosnesc
 Si-ncearca daca coaja pamantului e tare.
 «In uragan  ecoul».
 Ecoule din mine,
 Deschideti ochii, vino, si-n suflet sa te-aduni:
 Ah, uite primavarra cu ape apriline,
 Albastrul cer de ziua cu tipat de lastuni,
 Albastrul cer de noapte cu nebuloase pline.
 «In uragan : - si vine ecoul de-altadata
 Asa cum vine versul alaturi de poet.
 Caci orice noapte piere sub ochiul care - iata! -
 Pandeste-n rasarituri si se arata-ncet
 Cu genele-i de aur si pleoapa de muscata.
 In uragan  : zadarnic, singuratate, gemi
 Cu limba grea, cu ochii pierduti, cu mana rece.
 Ce-mi spui cu vocea-ti trista si omeneasca, ce-mi
 Soptesti? - cand vad cum ziua de astazi vrea s-o-inece
 Cu apa ne-nceputa si vie, alte vremi.
 Cat timp traiesc nu-mi pasa de chipul grosolan
 Cu care viata noastra ne duce in primejdii.
 
 Nu-mi pasa: am ecoul pitagorician;
 Argintul amintirii si aurul nadejdii
 Ce-mi suna clar in pieptul surzit de uragan.
 Ecoul: e un suflet gasit ca prin minune;
 Un gemen de aceeasi parere ca si noi:
 Un hot ce-ti fura gandul dar repede ti-l spune;
 O harpa prinsa-n arbori, de-un fermecat altoi;
 Mormantul vorbei care vrea din cosciug sa sune;
 Oglinda care face din aer o fantana:
 Sfarsitul care-ti face mai nou un inceput:
 O sclava ce raspunde la orisice stapana;
 O clipa care trece cu fata spre trecut
 Dar totusi, pentru-o clipa, se-ntoarce si te-ngana
 
 Pe plaja din
 Crotona, pe tarmul arzator,
 Te-ascult, o
 Pitagora, vorbind spre departari;
 Simt cum iti creste in suflet, un suflet viitor, -Si-aud cum sapi lumina, prin mii de intrebari,
 In universul schimnic si simplificator.
 Acolo stau cu gandul sub luna nemiscata,
 Acolo in amurgul de ruje si cipresi
 Mirarea mea infrunta lumina instelata;
 Iar apa fara tarmuri cu ochii ei turchesi
 Se gudura alene, topita, descantata.
 Acolo,-n zori, cu pleoape trudite de nesomn
 Simt cum nemarginirea m-a dezbracat de nume,
 Cum cald ma miluieste al amiezii domn;
 Iar noaptea, cand lumina se duce pe-alta lume,
 Simt cum ma calca timpul cu talpa lui de somn.
 
 
 |