Zvon de nuntire se aude dinspre cimitir
la ceas tainic de vara cand esti o-nchipuire,
din caierul de ganduri imi torci nevazut un fir
si tesi fara odihna camasa mea de mire.
Dar panza de paianjen a razelor de luna
prinde in joc de iele luceafarul de vara
si ochiul mi se zbate, si in auz imi suna
prelunga agonie a astrului de seara.
Un sol trimis de craiul cetatii dintre ape
imi spune sa fiu gata, caci ziua-i spre amurg,
eu, aripa pe care Hyperion o arde,
ma mistui in cuvintele de teama si de rug. |