Cuibar de pleoape acoperind o lume
isi tremura in bezna gene ostenite -
Ce sol mi-a dar soptirea fara nume
sa pot visa plecarea din cuvinte!
Nu pot ramane petale de iubire
din toamnele tacute in amfore de lut
decat golind dorinta de rostire,
gustandu-te in moartea din cuvant.
Nu mi-a fost data tacerea oarba,
caci ochii tai vorbeau cu ne'ntelese soapte.
O liniste apoi lasata sa ne soarba
in steaua speranta din rasarit de noapte. |