| Cuibar de pleoape acoperind o lume isi tremura in bezna gene ostenite -
 Ce sol mi-a dar soptirea fara nume
 sa pot visa plecarea din cuvinte!
 
 
 
 Nu pot ramane petale de iubire
 din toamnele tacute in amfore de lut
 decat golind dorinta de rostire,
 gustandu-te in moartea din cuvant.
 
 
 
 Nu mi-a fost data tacerea oarba,
 caci ochii tai vorbeau cu ne'ntelese soapte.
 O liniste apoi lasata sa ne soarba
 in steaua speranta din rasarit de noapte.
 |