| de Gavriil Stiharul 
 Tu, cinstita cruce,
 lemnule preadulce,
 pavaza credintei,
 arma biruintei,
 vino azi pe cale
 sa-ti dau inchinare:
 cu dreapta la frunte,
 spre plete carunte,
 cu dreapta la stele,
 sa culeg din ele,
 sa seman cu vise,
 ogoare intinse.
 Si vino, minune,
 sa-ti spun rugaciune,
 sa o duci la Domnul,
 cand biruie somnul.
 Tu, pom ce-nfloreste
 si in mine creste,
 si nu treci prin toamna
 dezbracat de haina,
 pom ce vesnic arde,
 imbracat in roade,
 ce-n cuiburi cununa
 cantarile suna,
 lemn ales de Domnul
 sa-mi biruie somnul,
 mai vino inflorit
 cu nopti de mai sfintit,
 chip de iasomie,
 floare de Marie.
 Tu, cinstita cruce,
 lemnule preadulce,
 catre ceruri scara,
 palmele-mi coboara
 si iarasi se suie
 prin cristice cuie.
 La capat de patimi
 ceru-i chin si lacrimi
 si plange Fecioara
 ca uscata-i vara,
 si uda pamantul,
 si lemnul preasfantul
 ii soarbe durerea,
 se-ntoarce puterea
 si care putere,
 ca o mangaiere,
 sa fie cu tine
 prin Domnul, crestine !
 Amin.
 |