Nenumarat imi e trupul

Vezi toate poeziile poetului



Dupa un vechi ritual, ma voi rasuci
tot mai iute, tot mai pierdut
pana cand
pe temeliile de piatra
voi cadea, cu fata la cer :
un ochi al pamantului
larg deschis in eter,
nemaistiind incotro m-am prabusit
si de unde rasare
soarele de-a doua zi.

Oh, sa nu sti, sa n-auzi, spanzurat
de propria privire in stelele mari,
cu sufletul asemenea cohortelor de ingeri
suind si coborand pe scara lui
Iacob.
Nenumarat imi e trupul, sufletul nenumarat,
coloane de vii si de morti sunt zilele mele ;
pe coama dealului, dupa un vechi ritual,
multimea se elibereaza spre eter.
Ramane prabusit trupul : peretii
fiintelor mele intr-una singura,
Sorii cei multi ai noptii imi dau ceea ce-mi fura
soarele singur, tiranic al zilei
cum el e unul, astfel suntem si noi,
carcase greoaie ducand prin marea lumina
ginti de fiinte.
Apoi vine noaptea si eu ma inmultesc si sunt adevarat ca stelele cerului.


Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Nenumarat imi e trupul pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate



Copyright 2021 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani