Era doua din noapte 
cand acei cai enormi, 
in rotocoale de fier si copite, au facut 
o pauza de respiratie.  
O muzica de clopote, fantomatica, imi patrunde carnea 
pentru a o fragezi, -  
sa nu-mi tremure mana, lacrimile sa-mi fie rotunde. 
Ce linistit as fi stat in patul tau atunci, ca o santinela 
careia i s-a dat otrava. 
Pe picioarele-ti lungi si subtiri 
ca o bucata de paine in stomacul pruncului flamand, 
sta trupul chemarii. 
Era doua din noapte cand caii enormi s-au napustit 
in sus, pe scari, calcand in copite trupurile noastre, 
desfigurate, de plans. Odata - 
 
la doua din noapte, 
moartea - cai cu noduri - 
nastea si norii - 
rotocoale de fier si copite. 
 |