Cercelul lui miss

Si pe rand, in gamalia ta de minte, prinsa-n vis,
Vin sa-noate ca-intr-o piatra lacrimata: lunca, fanul,
Malul apelor si clipa jinduita cand stapanul
Vreo nuia zvarlind pe garla te asmute: “Ad-o, Miss”.
Tanara, ca altadata, coapsa ta in coarda vine:
Laba scormone mormantul vreunei cartite de soi;
Dupa coada retezata dai tarcoale, roate pline;
Bati prundisul, spinteci unda, intri toata in noroi!
Si ce lucruri minunate! Salcii, slujnice netoate,
Au pitit prin scorburi multe paini de iasca si lipii.
Tu te-agati, intins, pe trunchi, scotocesti in san la toate,
Mladioasa: soldul fraged inca n-a purtat copii.
Zbarnait de piatra, insa, vajaia Nici gand sa taca
Din ce prastie scapata staruieste in auz?
Silnic, ochi deschizi la soare si-n vazduh zaresti buimaca
Uraciunea cu aripe prafuite, de sacaz.
Un zigzag mai mult — si tihna insorita ti se curma
Cherlai scurt, iti clatini capul, laba scarpina mereu:
Blestemata de albina solul toamnelor din urma,
Ti-a impuns urechea neagra cu-un cercel de-arama, greu.