In ceata

Sa cercetam o clipa raspantia si bruma
Si-am stat, si-am stat sub neguri, de asprul tarm legati:
Doi arbori singuratici si desfrunziti de-acuma,
Pe unda nenturnata a orei inclinati.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ne prabuseam Cand iata ca, inclinand privirea
Acolo, jos, pe crusta de caldaram si lut,
Zariram doua umbre unite: contopirea
Salbateca, informa, a marelui Sarut.
Pareau a nu cunoaste nici piedici nici osanda.
Zagazuri pamantene n-aveau Alt Demiurg
Le stapanea, desigur, cu-o pravila mai blanda
Faptura lor ciudata si vecinicul amurg.
O, simpla infratire, patrunderea lor oarba!
— Cand, cand, interioarele mari vor izbuti
Ca ele sa se-mbine, ca ele sa se soarba?
Cand invelita-n caldul sarut, te vei topi?
O, spune-mi: desi drumul e astazi sulf si zgura,
Din departatul sipot imi va fi dat sa beau?
— Si-om prelungi povestea, ce-n lumea lor obscura
Imaginile noastre de umbra, incepeau?