| Doi ochi de sticla ma faceau sa sufar La
 Ceainaria
 Serii de pe cheiuri.
 Tu, mare,-ti vezi si-acum de obiceiuri.
 Te legeni inca, lujer de nenufar.
 Am cxinoscut la
 Danzig o femeie.
 Privea absent ca-n
 Crima si pedeapsa.
 Ori soarele, ori melcul de pe coapsa a-ntors-o catre mine dinspre-aleie.
 Si-a ridicat ciorapul ; imi zambise - si-am zabovit sub firma violeta a dupa-amiezii, muti ca-ntr-o vigneta.
 Mai tremuri inca, floare de narcise ?
 Sa nu-si intepe-n ele vreo vioara, medalioanele de-email si dantela si le-aplecara, in treacat, de la vela
 trimisul niov al soarelui de vara.
 (Dintr-un poem pierdut)
 
 Am cunoscut la
 Danzig o femeie.
 Ploua marunt ca-n
 
 Crima si pedeapsa.
 Surparea moale-a umbrei de pe coapsa starni o vela.
 Negre orhidee
 
 pe brate marea-n zori ii aruncase ; visa-n nisip, vindea acuarele la trecatori ori au strigat-o ele - eriniile nordului pletoase.
 
 Am scos un crin si m-a privit agale - oprita-n pragul cafenelei scunde - cum umblu-n zarva zalelor rotunde din cosul cu tristeti orientale.
 
 Profilu-n seri de neagra orhidee tacerea vorba zambetul privirea
 Si-aceleasi crengi scandau nemarginirea.
 Am cunoscut la
 Danzig o femeie
 
 Se lumina un yaht iesind din rada ; se departa usor o pacla rece ; eriniilor nordului, cum trece, le auzeam convoiul
 Siesi prada,
 
 surpase gandul albe cataracte, si-amiezile tacerii statutare inzapezeau pe lespezi de racoare ca-n soarele etruscilor,
 Socrate.
 
 Din lut si-azur, din abur si bucate, mireasma solitudinilor pure
 incaibara hatisul de padure varsat in somn ca luna pe-o cetate.
 
 Vindea pe strazi surasuri si amoebe ori ceai - in port, ori (toamna) mirodenii
 De briza marii-ncet furati si-a lenii, sculptaram le"gi de care n-or sa-ntrebe
 nici soarele, nici vantul.
 Sunt durate ce nu raspund la nici o intrebare.
 Starniram legi - si ele trecatoare - si-un yaht cetos plutea-n singuratate.
 
 Tacerea mersul fosnetul privirea
 Din cosul cu tristeti orientale ma-nlantuia plangand o mana moale.
 Si-aceleasi crengi scandau nemarginirea.
 
 |