Ion Caraion
Nastere: 24 mai 1923, Palici, Buzau
Deces: 21 iulie 1986, Lausanne, Elveția
Ion Caraion (pseudonimul literar al lui Stelian Diaconescu) a fost un scriitor roman.
Este pseudonimul lui Stelian Diaconescu, nascut la 24 mai 1923 in comuna Rusavat (azi Viperesti) din judetul Buzau.
A urmat clasele primare in Ramnicu Sarat, apoi Liceul"B.P. Hasdeu din Buzau, pe care il absolva in 1942. in timpul liceului, intre anii 1939 si 1940, scoate, impreuna cu Al. Lungu, caietele de poezie "Zaratbustra; tot in 1939 debuteaza in revistele "Curentul literar si "Universul literar. In 1943 se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti. in aceasta perioada este si redactor la ziarele "Timpul (1942-1943), "Ecoul (1943-1944), consilier de presa (1945-1946), redactor la "Lumea . in 1948-1949 este consilier la Editura Cartea Romaneasca. in 1947 conduce revista "Agora, publicatie de literatura universala editata in cinci limbi.
Are parte de atentia deosebita a noului regim politic instaurat si, asemenea multor colegi de breasla, petrece peste zece ani in inchisori si lagare. Revine in activitatea cultural-literarasi va fi redactor la revistele "Ramuri, "Gazeta literara si "Romania literara (1969-1971). Pentru lucrarile sale primeste Premiul Uniunii Scriitorilor, ca si Premiul "Mihai Eminescu al Academiei Romane (pentru volumul Necunoscutul ferestrelor, 1969).
Este un excelent traducator si eseist. A scris de asemenea literatura pentru copii, a realizat antologii, iar in vremea exilului (in 1981, supus presiunilor regimului totalitar, a fost silit sa se expatrieze) a scris proza polemica si memorialistica, eseuri si comentarii literare, versuri in limbile romana si franceza. in exil, se stabileste la Lausanne, in Elvetia. A plecat dintre noi in 21 iulie 1986.
Ion Caraion este unul dintre ultimii reprezentanti ai perioadei celei mai intens dramatice si de efervescenta creatoare a deceniului cinci. Poetul reprezinta, in aceasta involburare de tendinte literare, o continuare a miscarii moderniste ilustrate pana atunci de Stefan Roll, Virgil Gheorghiu, Geo Bogza, Constantin Nisipeanu, Gellu Naum, Alexandru Lungu si altii. in aceasta linie se inscriu si volumele de inceput ale poetului, care, asociindu-se colegilor de generatie (indiferent de orientare) pornesc de la un punct comun, care consta in negarea poeticului vazut la modul absolut ca o dezvoltare a esteticii frumosului. Poetii acestei generatii sunt ab initio niste contestatari, iar Ion Caraion, dupa parerea criticului literar Eugen Simion, " a trait mai mult decat oricare altul destinul generatiei lui. in primele lui volume se intalnesc temele generatiei sale: "contestarea valorilor constituite, negatia poeticului, cosmarescul, terifiantul vietii comune etc., intre ceilalti reprezentanti ai "generatiei pierdute Ion Caraion detasandu-se prin "concretizarea violenta a limbajului (idem). Poezia sa ar reprezenta "punctul extrem pe care il atinge un proces inceput mai inainte in poezia noastra si care consta in desfiintarea totala a granitelor dintre notiuni in domeniul imaginarului (ibidem). in nota epocii, limbajul poetic devine ironic si caustic, asociatia verbala iese din parametrii logicizanti de pana acum, toate urmarind un efect permanent de demitizare, de desacralizare, pornite dintr-o razvratire impotriva unei existente incontrolabile si angoasante.
Revenit in peisajul poetic dupa o tacere editoriala de aproape douazeci de ani, Ion Caraion ne dezvaluie o poezie maturizata, in care jocul de imagini, socante in poezia de inceput, se mai domoleste, iar textul poetic porneste dintr-o experienta parca asumata, caci "poetul da sentimentul ca scrie nu pentru a dezvalui o experienta traita, ci parca pentru a o uita (Eugen Simion). Versul sugereaza sensuri parabolice sau, uneori, lasa impresia ca poetul graieste mai mult prin taceri, prin goluri ce se cer intuite si implinite. Dumnezeu ramane impar si inabordabil, pentru poet este tarziu in lume iar in constiinta sa obosita s-a asezat o tragedie existentiala rezultata din sentimentul implacabil al ireversibilitatii.
Desi in Panopticum (1943) si in Omul profilat pe cer (1945) se poate depista tentatia usoara catre maniera acelui Arghezi al uritului (pe care, de fapt, il continua), Ion Caraion se deosebeste net, de la inceput, de toti congenerii sai, printr-o mai clara intentie de diferentiere fata de discursul poetic ce i-a precedat (traditionalist, modernist sau avangardist), atit in ceea ce priveste sensurile comunicate cit si formele de expresie adoptate. Viziunea preponderent intunecata si contactul traumatizant cu Istoria (fie in reprezentarea abstracta speculativa, fie in acceptia concreta a existentei nemijlocite) nu apar modificate de constringerile nici unei retorici, poetul ambitionindu-se sa-si inventeze o poetica negativa, nuda, in polemica fatisa cu poezia esentialmente metafizica a momentului. Perspectiva antimetafizica il individualizeaza pregnant, alaturi de Geo Dumitrescu, ca pe un reformator intransigent, aflat in cautarea unei formule antisolemne, apta sa corespunda noului orizont de asteptare al receptorului confuz, confruntat in mod dramatic cu ororile istorice si existentiale ale fascismului generalizat si ale catastrofei razboiului mondial.
Intr-adevar, ca om Ion Caraion emana totdeauna o raceala crispata de mic animal fugarit; cind il intilneai pe strada intimplator, in ioc sa se daruie ca ceilalti, cu afabilitate (fie aceasta si trucata) unei plicticoase suete colegiale, el se incorda retractil, ascunzindu-se pe loc sub o armura impenetrabila de arici pricajit surprins de un tanc gigantic in mijlocul drumului.
Volume de versuri:
Panopticum, Bucuresti, Editura Prometeu, 1943 (volum interzis si retras din comert);
Omul profilat pe cer, Bucuresti, Editura Forum, 1945;
Cantece negre, Bucuresti, Editura Fundatiilor Regale, 1947;
Eseu, Bucuresti, E.P.L., 1966;
Dimineata nimanui, Bucuresti, Editura Tineretului, 1967;
Necunoscutul ferestrelor, volum retrospectiv, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Cartita si aproapele, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970;
Deasupra deasuprelor, caiet-manuscris, volum bibliofil, hors commerce, Bucuresti, Editura Litera, 1970;
Selene si Pan, Bucuresti, Editura Eminescu, 1971;
Cimitirul din stele, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1971;
Muntii de os, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1972;
Frunzele din Galaad, Cluj, Editura Dacia, 1973;
Lacrimi perpendiculare, Bucuresti, Editura Minerva, 1978 (editie selectiva in colectia "Biblioteca pentru toti);
Interogarea magilor, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978;
Dragostea epseudonimul mortii, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1980;
Apa de apoi, versuri din exil, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1991.
Omul profilat pe cerz aparut in volumul cu acelasi nume, Bucuresti, Editura Forum, 1945.
Frig adamic a aparut in volumul Dimineata nimanui. Bucuresti, Editura Tineretului, 1967.
Sub Dumnezeul impar a aparut in volumul Dimineata nimanui, Bucuresti, Editura Tineretului, 1967.
Trib- XXVI a aparut in volumul Cartita si aproapele, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970.
Eteromorfoza a aparut in volumul Dragostea epseudonimul mortii, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1980.
Aprecieri critice
"inca din primele sale plachete, publicate in vremea razboiului si in perioada imediat postbelica (), Ion Caraion impune prin prematura-i stabilitate a sensibilitatii, nedezmintita mai tarziu, ci doar sporita de lirismul sau definitiv. Poezie a mizeriei sociale si a mizeriei umane produse de hidoasa conflagratie, cu toate consecintele in spatiul si timpul vazute si nevazute. O sinteza personala intre Bacovia si Arghezi, cu mai profunde accente decat realismul ideatic al candidului lucid care era combatantul Camil Petrescu."
(Ion Negoitescu - Analize si sinteze, Editura Albatros,
Bucuresti, 1976, p. 292) (A. B.)
Citeste si:
|
|
