| In 1939-ce toamna! Refugiatii polonezi umpleau soselele.
 Ne-am intilnit pe-o strada pe care razboiul
 la urma-a ucis-o si-am colindat toata ziua orasul.
 Casele au dansat fantastic si trenurile cu petrol au trecut sfirtecate prin gari.
 Ploua cu stropi mari ca niste viermi de argint.
 De jur-imprejurul nostru calatoreau plopii; femeia cu obrazul de lipie strabatuse calma
 rombul din piata, dar strigatul negustorilor avusese ceva straniu la urma.
 in 1939-ce toamna!
 Ma urmarea imaginea omului cu obrazul ciupit,
 ma nelinistea complotul sceleratilor impuscati in cetate.
 Strigatul negustorilor avusese ceva straniu la urma
 si veacul lua tot mai mult forma unei sticle-nfundate.
 Cine-ar fi banuit ca ploile n-or sa mai sune
 
 pe tablele caselor?
 Cine-ar fi banuit ca-n cutiile cu jucarii ale copiilor
 parintii pregateau un nou razboi?
 Aclamat de generozitatea de-a fi singur
 vizitam dimineata partea aceea de tirg unde fusese
 circul primavara si unde, in intunericul si cimentul orasului, mi se parea ca fetele mor prea devreme, ca niste sarbatori neterminate.
 
 Ce toamna!
 Refugiatii polonezi umpleau soselele
 femeia cu obrazul de lipie a trecut calma prin piata,
 dar magazinele nu s-au mai deschis toata ziua
 intr-o dimineata frumoasa ca un han de provincie
 au fost traversate granitele
 Olandei
 Taranii care veneau de la sate
 au intors carutele la bariera;
 - strigatul negustorilor avusese ceva straniu la urma
 si veacul lua tot mai mult forma unei sticle-nfundate.
 |