Si totusi camera alba trebuie descrisa.   Amanuntit.  
Disecata de bisturiul ascutit al privirii, oprita de-atatea ori pe  
conlra-greutate de portelan a lampii nemtesti atarnand din 
 
tavan.   Stii unde esti? 
Dar de unde sa-ncepi? 
Aminteste-ti mesele albe de faianta din sala de disectie. 
Si trupurile de un galben cenusiu, ca de banana, intinse pe mese, 
Si dexteritatea sefului de lucrari, facand o incizie longitudinala. 
Adu-ti aminte si fa la fel.   Dar cu sfiala.   Asa cum se face 
o trepanatie craniana. 
Si nu uita: ceea ce faci nu e o disectie.   Ci o vivisectie. 
Poate sa doara, poate sa moara. 
Umbla cu grija printre straturile vii, palpitande.   E-n ele 
si viata si moarte.   E chiar   Fiinta ta. 
Carnea ta de secunde. 
 |