Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Gabriel Adrian Mirea
(1941 - 2011)

6 Poezii

Poezia de azi

Deja viu (II)
de Sorin Ghergut
e deja prea devreme cit e inca tirziu cit de tare m-as screme cit de bine sa fiu invariabil poeme voi ajunge sa scriu

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata



































Cateva pareri anonime

Vezi toate poeziile poetului
[1897]



Voiti, domnule redactor, a consemna parerile deosebitilor scriitori asupra literaturii romanesti, si pentru acest scop ati adoptat metoda interviewului. E o metoda buna, in parte; dar nu este suficienta. Unii oameni sunt lipsiti de indrazneala si de spontaneitate - mai cu seama printre artisti se gasesc multi de felul acesta; ei nu-si pot exprima parerile asa de complet si asa de clar prin viu grai pe cat si le pot asterne in scris. Altii - si dintre acestia sunt mai toti artistii - sunt oameni apucati, oameni cu toane; ei nu sunt totdeuna bucuros comunicativi.
Eu, de exemplu, sunt cateodata asa de sfios, imi lipseste atat de mult indrazneala, incat, daca unul dintre colaboratorii dv. ar veni sa ma interpeleze odata nitam-nisam, si-ar face despre mine si despre spiritul meu o foarte trista opinie. Si, cu toate astea, nu sunt atat de slab de minte pe cat s-ar parea la intaiul examen. Cine ar voi sa vaza bine slabiciunea mea, ar descoperi-o poate mai sigur la examenul din urma.
Mai cu seama, fata cu dv., ziaristii, fiindca va citesc regulat si va cunosc fortele, imi pierz mult cumpatul si increderea in mine insumi, ma simt covarsit de autoritatea dv Unuia dintre dv. - mai cu seama cand as sti pentru ce mi-a facut onoarea unei vizite - n-as fi capabil sa-i insir limpede o propozitie cat de simpla. As fi in stare sa comit o gresala de gramatica raspunzand macar cu un cuvant la salutarea confratelui dv., si stiu, fireste, cat de departe mergeti dv. cu cultul gramaticei. Adeseaori in polemicele dv. uitati obiectul propriu al polemicei numai si numai pentru a constata ereziile gramaticale ale adversarului. Se-ntelege ca si adversarul vous rend la pareille. Eu tremur numai gandind ca dv. o sa-mi cititi aceste randuri.
De cand eu am parasit profesiunea de scriitor, s-a facut atata progres in publicitatea romaneasca, incat ma simt absolut zdrobit cand ma aflu in fata unei file curate de hartie, stiind bine ca ea astazi nu mai sufere sa fie manjita, ca pe vremea mea, cu negreala decat doar pentru a spune o gandire. Care va sa zica, astazi nu mai e permis nimanui a strica hartia degeaba. Fericit publicul de astazi!
Am fost si cu odinioara, domnule redactor, scriitor. E cam mult de atuncea; astfel, e probabil ca numele meu l-ati uitat, ori poate ca nici nu l-ati stiut vreodata. Am publicat foarte putine lucruri; despre acestea insa prietinii mei aveau o foarte inalta opiniune - pe care, se-ntelege, eu o impartaseam cu caldura. S-a intamplat insa, incetul cu incetul, pe unii sa mi-i rapeasca moartea, pe altii sa mi-i fure o soarta mult mai buna ca a mea - prapastie mai adanca decat chiar a mortii -iar cu altii sa ma cert, desigur din pricina caracterului si defectelor mele morale cari-i suparau mai mult decat puteau sa-i multumeasca talentul si calitatile mele intelectuale.



De cum m-am despartit de prietinii mei, ei si-au schimbat - fireste - parerile lor despre lucrarile mele. Eu - nesocotit - am avut usuratatea sa crez ca talentul meu era in mine, pe cata vreme el, in realitate, era in cercul literar din care nu mai putusem face parte; mi-am inchipuit ca meritul lucrarilor mele era al meu, pe cata vreme el fusese al fostilor mei prietini - si astfel, am indraznit, desi ramas stingher, fara semintie, in desert, sa mai public ceva. Am vazut atunci ca opinia inalta despre meritele mele ramasesem s-o impartasesc singur numai eu! Numai eu? mi s-a parut prea putin si am incetat a mai scrie, nemaiavand la varsta mea vreme sa caut a-mi face un nou cerc de prietini noi.
Oricum, chiar daca nu mai sunt, am fost si eu literat, si, daca intentia dv. de a cunoaste parerile, pe cat se poate, ale tuturor literatilor nostri asupra literaturii romanesti este sincera, atunci neaparat veti publica in tribuna dv. literara si parerile mele. Veti face, crez, aceasta cu atat mai bucuros cu cat vedeti ca o iau inaintea dorintelor dv.: fara sa astept pe colaboratorul dv. a-mi face un interview, ma grabesc a va raspunde la intrebarile d-voastre cunoscute.
Sa le rezum. Dv. voiti a sti de la fiecare literat, mare sau mic, talentat ori nu, numai literat sa fi fost - si asta ma autoriza deplin si pe mine - ce gandeste el asupra urmatoarelor intrebari:
in ce stare se afla literatura noastra astazi? Ce raporturi sunt intre literatura noastra si societatea noastra? Cari sunt scriitorii romani cu adevarat remarcabili in sensul european al cuvantului? Cari sunt sortii de dezvoltare a literaturii noastre in viitor?
In aceasta prima scrisoare ma voi margini a raspunde numai la intrebarea intaia; la celelalte voi raspunde in a doua scrisoare. incep dar.
Se-ntelege ca nu nedomirirea dv. personala, ci numai o curiozitate rautacioasa v-a inspirat ideea de a ne pune tocmai noua, literatilor, o asa intrebare.
in ce stare se afla literatura noastra astazi?
Dar dv. nu vedeti in ce stare buna se afla?

Dar oare cand am avut noi mai multi scriitori decat astazi? Dar cand oare s-a scris romaneste mai frumos, mai cu inteles si mai cu miez decat astazi?
Eu insumi am numarat, trecandu-i intr-o lista alfabetica, peste una suta cincizeci (150) poeti lirici. Ce este mai imbucurator chiar decat numarul lor prodigios este egalitatea talentelor lor - nici unul nu e inferior altuia. S-ar parea incredibil pentru cine nu stie ce se petrece la noi, dar este adevarat.
Nu-i vorba, rar, foarte rar se-ntampla si cate o exceptie; dar se stie ca exceptia tocmai confirma regula. Asa, bunaoara, Cosbuc si Vlahuta, facand exceptie, confirma prin nota lor, discordanta in armonia generala, adevarul ca toti ceilalti sunt absolut egali, ca nici unul dintre acestia nu poate fi considerat ca mai prejos de altul. Aceasta egala intensitate de talent la poetii nostri va da desigur mult de lucru criticilor viitorului. Poftim de clasifica niste cantitati de aceeasi materie asa de egale la cantar: ar fi ca si cum ai voi s-alegi intr-o bacanie, dintr-un raft de capatani de zahar, de aceeasi provenienta si de aceeasi greutate, pe una care o fi mai dulce.
Dar pentru aceasta, pentru ca avem atatia poeti, iarasi nu trebuie sa ne mandrim prea tare, precum n-ar trebui, crez eu, sa ne rusinam sau sa ne umilim daca nu i-am avea de loc. Este o chestiune de noroc, si mai mult nu. Daca a avea arte si literatura este o mare onoare si lauda pentru un popor, a nu avea arte si literatura nu e de loc o dezonoare si o rusine. Sa presupunem ca n-am avea pe cei 150 de poeti ai nostri de cari vorbesc mai sus si am ramanea numai cu Cosbuc si Vlahuta. Ei? ce mare rusine ar fi pentru natia noastra? Ne-am hotari sa zicem ca n-avem decat doi poeti, ne-am lua inima-n dinti spre a marturisi ca la noi poetii sunt, ca la multe alte natiuni, niste rare exceptiuni, si atata tot. Dar fiindca-i avem, putem sa nu-i constatam? Am fi din cale-afara modesti.
Prin urmare, inchei raspunzand scurt la intrebarea dv. intaia: starea in care se afla literatura noastra astazi este cu deosebire satisfacatoare; dupa statistica personal facuta de mine, avem peste 150 de poeti, mai mult decat ar trebui unei natiuni in stare normala ca sa se prezente convenabil in fata Europei culte.
A! nu degeaba acest popor si-a varsat sangele nobil pentru neatarnarea sa. Secule intregi a plans acest popor lipsit de lumina scoalii; era natural ca, indata ce i s-a deschis ochii la aceasta sfanta lumina, sa-nceapa a canta inca din clasa IV gimnaziala. Si mi se pare ca nu canta prost de loc!

in a doua scrisoare, mane, domnule redactor, voi cauta sa va raspunz si la celelalte intrebari ale dv.

II

In ce raporturi sta la noi literatura nationala cu societatea? Iata a doua dv. intrebare, domnule redactor. La aceasta raspunz scurt: aproape in nici un raport.
Societatea romana actuala este prea serioasa si prea pozitiva ca sa aiba raporturi cu o arta de lux; iar literatura noastra este prea independenta si prea mandra ca sa aiba raporturi cu o societate utilitara. Astfel, si una si alta se dezvolta de sinele, fara a cauta sa se atinga, sa se influenteze cumva una pe alta.
Un om deprins a judeca dupa cele ce se-ntampla-n genere in lume, daca ar cunoaste mai intai societatea noastra, nu si-ar putea inchipui ca avem o literatura in care predomina intr-un mod atata de covarsitor poezia lirica romantico-pesimista si apoi - in proportie mai mica, ce-i drept, dar totusi destul de respectabila - novela sentimentala si lacrimoasa. in adevar, cine ar putea crede ca din grava noastra societate, care prospereaza de la o vreme intr-un chip vertiginos, din aceasta societate compusa in marea ei parte de oameni de tot soiul de afaceri, spirite pozitive si sanatoase, n-are sa rasara decat florile palide si triste ale livido-cloroticei noastre poezii? Fara-ndoiala, si societatea noastra, ca toate societatile omenesti, o fi avand patimile ei, suferintele si dorurile proprii; fireste ca si societatea noastra are un mod specific de a gandi asupra acestor pasuri ale ei. Dar desigur poezia noastra nu este expresia societatei noastre.
De aci - din faptul ca poetii si scriitorii nostri nu tin socoteala de societate si sunt prea mandri si prea independenti pentru ca sa considere necesara atentia acesteia in privinta lor - rezulta aceasta aproape totala lipsa de raporturi intre literatura si societate.
Tot de aci apoi rezulta ca productia literara nu mai poate fi considerata ca o marfa de oarecare valoare cat de mica, si prin urmare munca literatului nu mai poate fi o profesiune. A face literatura ajunge a fi sinonim cu a taia cainilor frunza.
La Bucuresti, in centrul activitatii intelectuale a natiunii romanesti, o poezie buna, foarte buna se vinde intre cinci lei si cinzeci de bani pentru a fi publicata in reviste literare; o novela de dimensiuni respectabile se plateste cu sapte pana la trei lei. Dupa elocuenta acestor cifre putem judeca sigur cata pasiune pentru arta lor au literatii nostri, si totodata cat pret au in fata cititorilor productiile literare nationale. Iata raporturile dintre societate si literatura si viceversa.
Trec acuma la a treia dv. intrebare: cari sunt figurile mai remarcabile in literatura noastra? La aceasta, domnule redactor, este greu de raspuns intr-o privinta. A vorbi despre cei vii este o sarcina prea ingrata. Dv. nu stiti cat de susceptibili sunt literatii. De aceea prefer sa-mi invartesc de multe ori condeiul in mana pana sa zic mai multe in aceasta privinta, si, astfel, va rog sa-mi dati voie a raspunde pe larg la intrebarea a treia tocmai la sfarsit.
Pana atunci, ca sa nu fiu prea las, spun cu hotarare: figurile cele mai remarcabile in literatura romana sunt fara un pic de indoiala dd. Hasdeu si Maiorescu - cel dantai, prin opera sa proprie, cel d-al doilea, prin influenta ce a exercitat-o asupra catorva dintre scriitorii nostri; unul, prin inventiune, altul, prin directiune.
Trec dar acuma, ca sa termin pe astazi, la intrebarea dv. a patra si cea din urma: ce sorti de dezvoltare poate avea literatura noastra in viitor?
Dezvoltarea unei literaturi, domnule redactor, atarna de multe imprejurari: din toate acestea, insa, cea mai importanta este prezenta talentelor. O stare infloritoare politica si economica a celei mai inteligente societati nu este de ajuns pentru a da nastere unei literaturi puternice; o asa stare poate contribui mult la incurajarea talentelor, dar trebuie mai-nainte sa existe acele talente. Cea mai culta si mai bogata societate, suveranul cel mai iubitor de arta si de litere, cu tot aurul si cu toate aplauzele lor, nu vor putea face sa se iveasca talente acolo unde pamantul nu poate produce asa buruiana. Este o chestiune de dispozitie de rasa.
Daca in poporul roman, care are atatea calitati frumoase, exista, ascunsa de precarii imprejurari istorice, samanta talentului literar - si probabil exista - atunci desigur la cea dantai ocazie favorabila ea va trebui sa rasara, sa creasca si sa rodeasca. Pana acuma, desi nu am putut realiza o stare politica si sociala in adevar puternica, am constatat la noi destule semne neindoioase ca talente literare mari se pot arata. Am avut pe Alexandrescu, Alecsandri, Balcescu, Odobescu, Hasdeu, Eminescu Cosbuc.
Dupa parerea mea, este o mare gresala a spune ca operele acestora sunt numai niste inceputuri literare.

Operele lui Alexandrescu, lui Alecsandri si lui Balcescu din generatia trecuta nu pot fi considerate ca opere imperfecte numai si numai fiindca, pentru moment, in starea febrila a progresului nostru pripit, sunt iesite din moda. Mi se pare ca mult mai imperfecte sunt multe lucrari actuale. Alecsandri si Alexandrescu, pentru cine intelege arta literara, sunt niste poeti desavarsiti, cari vor ramane totdeuna poeti desavarsiti. Vremea trecand peste operele lor, nu le va putea aduce nici o stricaciune. Asemenea si cu ceilalti. Caci sa ne intelegem; in arta nu este ca in stiinta; in arta nu poate fi vorba de o sistema care poate fi detronata de o alta sistema; e vorba de intensitatea talentului de inventie si de expresie. Cata vreme se va vorbi romaneste, versurile minunate ale acelor poeti, afara bineinteles de acele cu aluziuni locale si actuale odinioara, vor avea acelasi pret pentru cititorul care va pricepe arta.
Putem dar, dupa trecut, judeca bine despre viitor. Limba romana, care atatea veacuri n-a avut nici un scriitor artist de seama, a avut in veacul nostru, de la renasterea nationala incoace, cativa scriitori de mare talent. E, prin urmare, sigur ca acest popor are in sanu-i samanta nobila a talentelor literare. O epoca de mare prosperitate si stralucire politica ar putea fi asemenea si o epoca de inalta glorie literara.
Pe mane, despre intrebarea a treia si despre societatile literare.

III

Am zis ca figurile cele mai remarcabile ale literaturii noastre sunt dd. Hasdeu si Maiorescu - cel dantai, prin operele-i proprii, cel d-al doilea, prin influenta ce a exercitat-o asupra catorva talente; unul, prin inventiune, celalalt, prin directiune.
Cel dintai este un savant si in acelasi timp un poet, in cea mai inalta acceptiune a cuvintelor. Numele sau se bucura, cu toata dreptatea, de o mare autoritate in cercurile competente europene; granitele publicitatii romane nu-i erau suficiente desigur. Cu vastitatea cunostintelor sale si cu adancimea izvorului sau de inventie, cu spiritul sau totdeuna stralucitor, ilustrul nostru academician ar tinea, fara-ndoiala, un loc de onoare printre corifeii oricarei literaturi europene desavarsite; ba, poate, cu insusirile sale prodigioase, ar stapani acolo un loc, intr-un chip mult mai hotarat si mult mai putin discutat decat acela cu care isi stapaneste locul la noi, in primitiva si necompleta noastra miscare intelectuala. Hasdeu, precum am mai spus o data, e o fantana nesecata de invataturi inalte si de glume scanteietoare - o activitate de spirit in adevar fenomenala. Cercetari filologice si istorice, experiente si comunicari spiritiste, religiune, filosofie, arte frumoase, totul si toate imbracate in panza minunata pe care numai cel mai inalt dar al mintii omenesti o poate tese, imbracate in poezie - toate cu o egala vigoare imbratisate. Jocurile acestui spirit sunt vertiginoase, toate egal pline de farmecul inspiratiunii si de puterea unei neincovoiate convingeri - fie ca ar sonda problema creatiunii, fie ca ar face o gluma rautacioasa asupra cutarei persoane.
Cel d-al doilea, d. Maiorescu, in afara de stralucitul lui talent de orator de catedra si de tribuna parlamentara, este un mare literat, om cu o inzestrare intelectuala in afara de orice concurs. in privinta judecatii despre lucrarile literare, este unul din spiritele cele mai pricepute ce s-ar putea gasi vreodata. Fara-ndoiala, talentul de inventiune ii lipseste cu desavarsire; pe calea inventiunii, tocmai fiindca pricepe asa de adanc arta si realitatea talentului, n-a incercat sa produca niciodata. Insa gustul rafinat, priceperea si puterea de judecata in tot ce priveste arta literara iau la acest om proportiile unui extraordinar talent, atat sunt de active si de fecunde. Povetele acestei minunate inteligente critice sunt nepretuite pentru un talent de inventiune lipsit inca de judecata si masura exacta a frumosului. Criticele d-lui Maiorescu, oricat ar putea zice cineva astazi ca sunt gratuite sau prea primitive, au indeplinit odinioara o mare misiune. Nu a fost putin lucru a rasturna metodic o intreaga directiune falsa in literatura, in stiinta si in politica - directiune falsa care stapanea cu tiranie si pervertea toate spiritele. in starea de astazi a literaturii noastre (cand pare ca si publicul cititor, mult-putin cat il avem, si scriitorii, foarte, prea foarte multi, au pierdut criteriul dupa care se poate judeca si cantari normal o lucrare ce vrea sa se numeasca literara), poate ca un alt rand de critici intocmai ca ale d-lui Maiorescu de odinioara ar face un mare bine si publicului, si scriitorilor, acelora, se-ntelege, cari sunt chemati, iar nu numai se cheama singuri, a fi scriitori. Criticele de odinioara ale d-lui Maiorescu au fost la vremea lor un semnal de raliare pentru mintile sanatoase in mijlocul anarhiei si decaderii, cari bantuiau republica literelor noastre intre anii 48 si 68. Multe spirite in adevar inzestrate s-ar fi ratacit de-a binele in noianul falsei directiuni de atunci, sau, mai bine zis, in acea completa lipsa de directiune, daca n-ar fi sunat cu atata putere de la Iasi semnalul acela de raliare.

Iata pentru ce zic eu ca astazi cele mai remarcabile figuri ale literaturii noastre sunt dd. Hasdeu si Maiorescu.
Si cine ar crede ca intre acesti doi corifei, amandoi cu spiritul atat de bine inzestrat in parte, incat sa n-aiba-ntr-insul loc nici o umbra de invidie, exista de demult - inca de pe vremea inceputurilor frumoasei lor activitati intelectuale, acu vreo treizeci si cinci de ani -o apriga dusmanie? Cu toate astea, e asa: unul pe altul nu se pot suferi; sa nu se vaza, sa n-auza unul de altul!
Dusmania aceasta merge in raport crescand cu varsta; ea face pe cei doi mari barbati, azi aproape batrani, sa ajunga adesea la puerilitati si naivitati regretabile si la micimi si mai regretabile. Unul e-n stare sa tagaduiasca celuilalt cele mai vadite merite; celalalt e capabil sa numere babeste maruntele defecte comun umane ale celui dantai; sa-l persecute si sa-l loveasca in interesele materiale.
D. Hasdeu, de exemplu, intrebuinteaza un intreg arsenal de malitiozitati si de trasaturi satirice la adresa d-lui Maiorescu. Ii caricatureaza adversarului sau capul caracteristic cu un mare punct de intrebare pe frunte - adica: "ce-o fi inauntru? ca de vazut nu se vede nimic!" - si-i reduce toata activitatea intelectuala, critica si oratorica la celebra "gimnastica a barbisonului", facand aluzie la prolixitatea de gesticulare cunoscuta a marelui orator.
Din parte-i, si d. Maiorescu tagaduieste orice seriozitate stiintei profunde si colosalului talent ale d-lui Hasdeu. Ca rasunet apoi la punctul de intrebare ce ilustrul sau coleg din Academie i-a lipit pe frunte si ca riposta la "gimnastica barbisonului", ii toarna o arsatura prea putin potrivita cu magnanimitatea la care s-ar putea astepta cineva din partea unui om mare, asa de sus pus si asa la adapost astazi de micile mizerii economice ale vietii de toate zilele, adapost datorit nu activitatii literare.
Astfel, d. Maioreseu publica, in fruntea recentului d-sale volum de discursuri parlamentare, o prefata in care face pe scurt istoria critica a evenimentelor noastre politice de la 1866 incoace. in aceasta prefata autorului ii place a constata cu multa staruinta ca dansul si cativa amici au fost singurii nestramutati dinastici dintru inceputul domniei M.-Sale Carol I. Astfel de constatare nu ar insemna pentru cestiunea care ma preocupa aci nimic; dar iata ca autorul nu se margineste a o face spre lauda sa meritata, ci o intoarce cu neinduplicata rautate contra altora si mai cu seama contra ilustrului sau coleg de Academie.

D. Maiorescu subliniaza ca insusi d. Hasdeu, care odinioara a fost hotarat antidinastic, acuma a devenit fervent dinastic de cand primeste o subventiune de la M.-S. Regele (!).
A Tant de fi el entre-t-il dans l'ame des elus?
Dar e poate prea strimta lumea noastra pentru a-i putea incapea pe amandoi! Altfel n-ar fi explicabila aceasta legendara dusmanie, acest neimpacat duel dintre doi oameni mari, duel cu arme asa de mici. inca o coloana maine, iubite domnule redactor, despre societatile literare, si am terminat.

IV

Se stie ce mare influenta au exercitat totdeuna cercurile si saloanele literare in lumea culta, cand au fost compuse din oameni de spirit si de gust, din specialisti si amatori luminati. Mai ales un amator luminat este un dar ceresc pentru un producator.
Nemasuratul folos ce-l poate aduce un asemenea cerc unui artist este mai intai atentiunea aceea binevoitoare, este interesul acela sincer calduros cu cari orice lucrare noua e intampinata. Apoi, un scriitor in genere - inteleg un scriitor inzestrat - oricata incredere ar avea in talentul sau, nu mai poate avea judecata destul de sigura asupra lucrarii pe care a sfarsit-o. El are atunci mare nevoie de alti judecatori, cu capul mai putin fierbinte, cu mintea proaspata si neobosita, nesaturata inca de impresia acelei lucrari; are nevoie de alte spirite limpezi cari sa judece exact valoarea ei. Din apretiarile lor autorizate, el va intelege imperfectiile operei sale si posibila reparare a acestora, si, dupa impresia ce va fi produs citirea sa cercului, va capata aproape sigura masura efectului ce noua lucrare va produce publicului.
Un cerc inteligent si-n adevar pasionat de arta? Dar ceasurile pe cari le va petrece acolo un artist vor fi fost cele mai bune ale vietii sale. In adevar, numai acolo el va putea intelege ce mare favoare a facut natura omului acordandu-i intelesul; numai acolo va simti ce inalta voluptate este in acordul a doua intelesuri, acel acord care e suprema ratiune a artei.
Din nenorocire, un asemenea cerc se gaseste foarte greu, mai ales la noi! La noi! cate cercuri si saloane literare n-am vazut! Adunatura de spirite mai jos adesea decat mediocre, cari nu numai ca nu pricep si nu pot, prin urmare, iubi arta, dar chiar o considera ca un exercitiu intelectual fara nici o ratiune de a fi, cel mult ca o petrecere puerila. De ce dar se mai strang la un loc intr-un salon literar? Asa bate cateodata vantul modei, care ia adesea proportiunile unei epidemii. E de bun ton macar sa decoreze cineva cu persoana sa salonul altuia, intoxicandu-se cu ceai spalacit si cu rime si mai spalacite, daca nu-i da mana chiar sa deschiza salon pe seama sa proprie si sa supuna la o tortura similara pe altii. Mai la urma se strang acolo fiecare pentru cine stie ce scopuri in parte: interese politice, ori afaceri private, legaturi de rudenie, sentimente intime, conveniente etc. Foarte rar se gaseste ratacit pe acolo un adevarat artist, si inca si mai rar un spirit in adevar ales, care sa merite osteneala unei lecturi, fiind in stare sa o plateasca cu o apretiare sau o observatiune de vreo valoare. Si tonul il da, cine? Cocoanele.
- C 'est spirituel! -Cest fin!
- C 'est delicat!
- Cest charmant! charmant!! charmant!!!
Si poetelul de calapod asuda de ceai si de satisfactie, si incepe imbaiat sa-si intinda o noua acadea, ca sa probeze inca o data cum, cu acelasi "tei sfant", cu aceleasi "maini subtiri si reci", cu acelasi "tintirim", un tanar promite foarte mult - dupa cum promite cocoana, stapana casei.
Doi-trei poetei si cativa gravi oameni de stiinta si filosofi, ai statului, bineinteles - particularii nu ar avea destula autoritate - sunt de ajuns: cercul e gata; mai trebuiesc mosafirii amatori, de cari vorbesc mai sus, si salonul e complet.
Mi-aduc aminte de o serata literara unde am facut pe mosafirul. Eram poftiti sa ascultam o piesa originala de teatru - adica, originala, vorba vine; destul ca era scrisa, cum daduse Dumnezeu, in versuri romanesti. intre mosafiri se afla si un diplomat strain, un fel de secretaras spanatec, de consulat, care nu pricepea boaba romaneasca, si, afara de limba lui materna, o rupea numai ciat-pat la mare nevoie si pe frantuzeste - un vranzais horripel!
Citirea piesei originale a tinut mai bine de trei ceasuri, cu o intrerupere numai de cateva minute. Trebuia o mica intrerupere: poetul era extenuat la un moment; i se-ncleiase limba de cerul gurii -o mie doua sute de versuri de cate 16 silabe! in timpul pauzei, fericitul autor a fost cu prisos rasplatit de osteneala sa inteligenta: toate damele s-au repezit pe intrecute sa-l alinte si sa-l serveasca, incantate si pline de admiratie - una i-a facut ceaiul, alta i-a adus zaharnita, alta cozonacul, alta tigareta, alta chibrituri - si iar: charmant! charmant!! charmantH!
Mai mult insa decat piesa, pe care, marturisesc drept, n-am ascultat-o de loc; mai mult decat neroziile damelor si ale barbatilor, a trebuit sa admir rabdarea, tactul si arta tanarului diplomat; un talent remarcabil, in adevar! de neinchipuit cu ce interes urmarea citirea si mai ales miscarile auditoriului - razand, incruntandu-se, palpitand o data cu toate cocoanele; in sfarsit, toate miscarile unei desavarsite intelegeri. Am fost curios sa stiu pentru ce omul acela se canonea astfel, si am intrebat pe un alt tanar, un zevzec de avocatei, care toata seara ma plictisise cerandu-mi la fiecare vers explicatii asupra piesei:
- Bine, i-am zis, d-ta intelegi cel putin romaneste; dar neamtul ce cauta neamtul aici?
- A venit pentru d-soara Sesila X imi raspunse avocatelul, o curteaza la nebunie; o urmareste peste tot ca o umbra
Atunci am inteles ca fusese aci o virtute si mai mare decat a neamtului: era maman.
D-soara Sesila, un boboc, pe atunci inca destul de inflorit, era pasionata de literatura; crescuta de o guvernanta elvetiana, d-soara devenise une pure parisienne. Neavand mijloace suficiente pentru a deschide un salon pe seama, isi tara pe maman la toate seratele literare. Biata batrana, o analfabeta foarte naiva, considera pe d-soara ca pe o fiinta supranaturala si se lasa bucuros purtata. In fiecare seara maman ducea, uneori cu oarecare succes, lupte eroice contra somnului, desi acesta, pe langa fortele-i proprii, mai gasea niste puternici aliati in tinerii poetei.
Si cu toate astea, cine si-ar inchipui ca cercurile literare cam asa constituite iau fiecare incet-incet, mai ales cand sunt staruitoare, o puternica personalitate. intre deosebite cercuri, atunci, incep sa se iveasca diferente de vederi, de directiune, de scoala! Se impart diplome de talente, se decapiteaza reputatiuni! Si ce animozitate!
- Quoi, ma chere? (zice d-soara Sesila). Bourbon et Rambouillet! c'est toujours la meme viei/le histoire!
Eu insumi, cum am spus acu cateva zile, am facut odinioara parte dintr-un cerc literar, de unde capatasem fara multa bataie de cap o diploma de talent. Cata vreme m-am numarat printre adeptii cercului, diploma mea a fost valabila; cand insa, satul, am pasit afara pragul minunatului salon, pentru a nu-l mai pasi niciodata inauntru, diploma mi-a fost anulata si tot talentul meu a disparut. Am ramas numai cu defectele mele de om ca toti oamenii, pierzand cu desavarsire calitatile deosebite de odinioara! Marturisesc: daca talentul care-mi fusese acordat mi-ar fi fost de vreun folos material in viata, as fi regretat imprudenta cu care-mi pierdusem diploma; dar fiindca in realitate nu puteam pierde un talent (ca l-as fi avut ori mai ales ca nu l-as fi avut), ci pierdeam numai aplauzele d-soarei Sesila, ale babei, ale diplomatului, ale avocatelului si ale altora, nu mi-a parut de loc rau ca ma dezbarasem de naravul unor asa succese de post.
Tinere cititor, asculta-ma pe mine, ca eu sunt patit; daca banuiesti ca ai vreun talent literar si simti ca, pentru a ti-1 confirma tie insuti, n-ai nevoie de aplauzele d-soarii Sesila si de ale curtii sale, cauta, cand te ratacesti din intamplare in asa cercuri, sa te departezi cat mai degraba, respingand orice solidaritate intelectuala cu ilustra companie si refuzand scurt orice diploma de talent. Du-te, daca esti amator de ceai foarte blond, in toate saloanele literare, dar nu fa nicairi purici. Aminteri, daca te lipesti undeva, vei face prin tine pe altii sa poata zice noi; ajungand prin aceasta tu insuti sa nu mai poti zice multa vreme: eu!.


Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Cateva pareri anonime pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:

Primavara

Toamna

Iarna

Iubire

Bucurie

Viata

Flori

Boala

Singuratate

Frica

Scoala

vezi mai multe

Politica de confidentialitate



Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani