Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Horia Stamatu
(1912 - 1989)

5 Poezii

Poezia de azi

Falstaff sau evitarea unui mit
de Nichita Stanescu


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Cronica teatrala [I]

Vezi toate poeziile poetului
[1885]






Directia generala a teatrelor a voit sa dovedeasca in stagiunea aceasta ca si cu baieti si tinere de la noi se poate face ceea ce odinioara facea papa Franchetti cu ragazzi italiani - si a dovedit-o cu prisos: ragazzi batranului impresariu au ramas cu mult pe jos.
Sambata, 28 septemvrie, s-a deschis stagiunea Teatrului National cu Lucia de Lamermoor, preacunoscuta opera lirica a lui Donizetti.
Rugam pe cititori sa nu ne ia in nume de rau ca-i scutim de notita de rigoare despre viata melancolicului compozitor si despre circumstantele in cari s-a produs si executat intaia oara aceasta opera. S-au facut de atatea ori acele notite de cate ori s-a dat la Bucuresti Lucia, si de cate ori s-a dat Lucia la noi nu se mai poate numara: nu e cucoana de mahala, nu e strengar de ulita care sa nu cunoasca intreaga partitie pe de rost.
Si apoi, unde mai pui flasnetele! flasnetele, flagelul capitalei tanarului nostru regat. Sambata seara, cand mergeam la teatru, o flasneta canta devale, la „Gambrinus", aria finala, „Tu, che al ciel spiegasti", foarte incet si tanguios. Uite, acum, cand scriu aceste randuri, in biuroul redactiei noastre, casele Lempart pe bulevard - de aceea si zic unii confrati „foaia de bulevard" - pe onoarea mea! a inceput sa cante o flasneta in curte - e tot cea de la berarie: „ Tu, che al ciel"
Daca Nazarineanul ar propovedui cuvantul astazi la Bucuresti literatura biblica s-ar inavuti cu inca o fericire, a opta:
„Fericiti cei fuduli de urechi, ca aceia n-aud flasnetele!"

Asta e partea grozava a capodoperelor populare si ieftine! Mi-e rusine, dar trebuie sa marturisesc ca pe mine multe capodopere de soiul Luciei, de care sunt infectate toate raspantiile si toate clavirele din mahalale, ma vara intr-un fel de furnicatura de nervi foarte neplacuta - o senzatie analoaga cu efectul ce ti-l produce dulceata de visine dupa ce ai luat cu ea multa vreme hapurile lui Morizon.
Am dreptul, prin urmare, sa crez ca unul dintre cei mai mari sovinisti sambata seara la Teatrul National am fost eu. Daca Lucia era cantata de nu stiu care Biscottina sau Biscottini din lume, nu mergeam. M-a apucat insa sovinismul pe dinainte si am inghitit-o romaneste de la inceput pana la partea flasnetii; si mergea incet, domol, de tot, asa ca sovinismul meu a fost pus, probabil, la vreo zece minute de incercare in plus peste vremea ceruta de tempo obligato al partiturii.


Dar nu face nimica, nu-mi pare rau: cand e vorba de asa incercari nationale, fiecare e dator sa se sacrifice - chiar Donizetti.
*
In conditiile in care s-a deschis stagiunea aceasta, este aproape peste putinta cuiva; dupa parerea mea, sa faca o critica teatrala amanuntita. in cinci seri am avut: o opera italiana, o tragedie englezeasca tradusa din frantuzeste, dupa mai multe texte, cam in romaneste, o piesa-antichitate - cum ar zice elegantul Gion1 in stilul lui tigheluit - si o opera bufa frantuzeasca
E cea mai prodigioasa productivitate ce o poate da un teatru, cu atat mai prodigioasa cu cat toate patru productiile acestea s-au bucurat de un succes nemaipomenit.
Patru succese nemaipomenite la Bucuresti insemneaza ceva! Publicul nostru este, poate, cel mai cunoscator de pe continent. Nu stiu cum se face, dar in orice seara ma pot prinde ca de la galerie pana la orchestra nu gasesti un gagauta macar, unul singur, care sa aplaude fara sa priceapa, sau care sa ia de bani buni cine stie ce specula sarlataneasca si grosolana a sentimentelor de patriotism si nationalism in arta. Nu, nici un gagauta: toti, de orice sex si de orice varsta, au o educatie artistica hiperrafinata, si nu pot plati nerozeste, oricat ar fi eticheta de nationala, o marfa de contrabanda artistica.
Patru succese asa de miraculoase in patru genuri asa de deosebite! pas de te tine cu condeiul dupa ele! O cronica usoara, mai mult niste notite generale asupra vertiginosului avant al teatrului nostru national - iata ce pot face eu deocamdata.

Inainte de deschiderea stagiunii, s-a facut multa discutie despre opera si opereta romana. Erau si aci, ca in orice discutie despre ceva ce are sa fie, pesimisti si optimisti. Ba are sa iasa rau, ba are sa iasa bine, ba nu, ba da, si, discutia incalzindu-se, pe langa celelalte, si cele late, s-au zis si vorbe groase. De aci apoi s-au ivit suparari, cari s-au tradus mai la urma prin faptul regretabil ca Directia teatrelor a refuzat gazetelor pesimiste locul la care aveau dreptul in Teatrul National dupa datina si buna-cuviinta.
Ce bine ca noi am ramas in acea discutie neutri! noi avem bilet, si, fiindca tinem mult la el si voim sa-l pastram, promitem onor. directii cea mai desavarsita amabilitate.
*
S-a deschis, in sfarsit, stagiunea in necazul pesimistilor, si inca d-a dreptul, fara incunjur, cu opera.
D-soara Leria2, deprinsa cu focul rampei, a inceput batalia, si era peste putinta, cu bravura d-sale artistica, sa nu o castige; cu atat mai brava insa a fost d-soara Leria cu cat comparsii cari o secundau erau cu totii recruti nedeprinsi, cari intrau pentru intaia oara in foc.
Sa facem vorba putina despre Lucia. Chestiunea intreprinderilor artistice de acest fel international este o chestiune curat economica, cat dai, atata iei - scurta socoteala. Adevarul acesta il ilustreaza foarte bine imprejurarea ca baritonul Popovici3 este in ajun de a intra la Opera imperiala din Viena, Teodorini4 este la Barcelona sau mai stiu eu unde, si Barseasca5 este pensionara la Burgtheater.
O ilustrare mai picanta a celor ce zicem se va vedea in anecdota pe care o dam aci la sfarsit.
*
in toata Europa este astazi, in legatura cu criza economica, o mare criza de cantareti de opera - amandoua din cauza Americii. Un confrate al meu, care se pricepe la economia politica, ma asigura ca criza economica a Europei se datoreste in mare parte cerealelor americane, care inunda pietele vechiului continent. Eu nu ma pricep la economia politica, dar cum imi explica de bine confratele meu relatia intre cerere si oferta si intre valoarea conventionala si cea reala, inteleg lucrul foarte bine. Atunci stabilesc eu teoria: America ne da grane si ne ia cantaretii.

Targurile bogate, rasarite ca prin minune in cativa ani pe nomolurile aurifere ale Lumii Noua, au nevoie de petreceri de lux, si si le pot plati mai bine decat noi.
Unde mai pui apoi efectele dezastroase ale umiditatii coastelor americane, care ruineaza in scurt timp vocile italienilor, si frigurile galbene, care dau o mortalitate foarte insemnata printre cantaretii de importatie europeana.
Pe un vapor cu destinatie pentru Antile se imbarcase odata un impressario cu o trupa de opera. In trupa era si un tenor care avea in contractul sau anume stipulatia ca numai dansul va canta in operele de forta.
Vaporul porneste. Era o seara de basmu: luna plina si marea linistita. Toata lumea se tolanea pe coverta.
Tenorul incepe sa cante o cavatina. Numaidecat un alt tenor ii raspunde; apoi altul, apoi al treilea si inca unul: erau cinci tenori de forta. Imediat tenorul nostru exclusivist protesteaza:
- Signor impressario, d-ta ai convenit cu mine sa fiu numai eu tenor in trupa d-tale, si d-ta mai ai inca patru!
- Caro signor mio, raspunde impresariul, d-ta nu stii ce sunt frigurile galbene; intreaba-ma pe mine, sa-ti spun. Anul trecut am avut pentru Havana patru tenori si am ramas fara nici unul; anul asta am luat cinci, ca sa-mi ramaie unul si mie.
Inchipuiasca-si oricine puterea de concurenta a Americei: pentru ca sa capete unul, plateste cinci.
Astfel am ajuns noi, europenii, batrani iubitori de teatru liric, in asa hal incat nu ne-a mai ramas decat sa infiintam pretutindeni opere italiane nationale. Desigur ca pe d. Rasianu n-are sa ni-l dispute America. Cat e de mititel si de slabut delicatul nostru tenoras, impresariul, care stie ce sunt frigurile galbene, nu l-ar lua in corabie.
*
Dar cate suveniri vesele din copilarie - raposatul Pio Motta, si el se lua la serios! - imi desteapta mie aratarea nobilului lord Arthur Buclaw, ginere nenorocit, care cade in patul nuptial victima pumnalului Luciei, prea credincioasa amantului ei pentru a putea suferi pe un altul!
Nu e vorba, o domnisoara nu ar trebui sa fie prea credincioasa unui altuia pentru a nu putea suferi o asa miniatura de ginere. Aceasta poate a fost chiar un truc admirabil al directiei teatrului de a intari efectul tragic al scenei de nebunie si a scuza mai bine crima nefericitei mirese.
Bietul nobilul lord Buclaw! el este ursit pesemne a nu ni se infatisa noua la Bucuresti decat cu niste foarte iconomice dimensiuni: voce subtirica, talie si mai subtirica, o spada foarte subtirica si niste pulpe si mai subtirele - prea foarte slabut: un fel de lord de post.
Ravenswood are si el cusururile lui: niste maniere prea de amploiat de la primarie; se cam lasa a fi smucit de Lucia pentru a inainta la rampa in momentele acute ale duetului; dar cel putin e un baiat curatel, bine facut, si picioarele i sunt mai groase decat spada. Canta si el cam fals, cam prea sus, dar asta s-ar putea scuza cu aceea ca atunci orchestra canta cam prea jos - si cel putin canta, nu fluiera ca nenorocitul sau rival.
*

Cine s-ar duce in America dintre toti, stiu eu - d-ra Leria. Cu minunatul sau talent, cu maniera fina cu care interpreteaza pana si cele mai mici fraze, si cat o prinde de bine a fi pe scena, de mult s-ar fi si dus, daca n-ar fi avut o sanatate cu deosebire debila, care o osandeste chiar la o inactivitate artistica, cand nu poate canta aici la noi, unde are ingrijirile si linistea familiei6.
in aceasta slabiciune fizica a simpaticei cantatrice gasim explicarea avantajului ca posedam pe scena noastra o asa de superioara artista, avantaj de care ne felicitam cu caracteristica cruzime a egoismului omenesc.
Despre Hamlet si Fantana Blanduziei s-au zis destule. Zilele trecute s-a dat chiar aci o critica amanuntita asupra executarii tragediei lui Shakespeare.
Girofle-Girofla - inca un succes.
Iulian este un om, un adevarat artist, el e comic nu numai pentru el, e comic pentru toti.
Murzuc pare ca abuzeaza de cafea nu numai pentru a-si zugravi chipul de maur: glasul ii e foarte inecat si intoneaza grozav de alaturi.
Marasquin joaca pe gagauta cu destula sinceritate, si la falsete poate da mult inainte nobilului lord Buclaw - in orice caz, e departe de a face o figura asa de trista ca mititelul scotian.

Doamna Danescu, desi bucurandu-se de niste proportii foarte espectabile, cancaneaza cu destula furie.
Cancanul a avut un succes monstru si e totdeuna bisat. Girofle, Pedro si Paquitta nici pe aceste tinere debutante nu e, din nenorocire, primejdie sa ni le rapeasca Lumea Noua.

*
Dar ce e in lumea asta fara cuvant si, prin urmare, fara scuza?
intr-un oras mic de provincie a venit odata un fel de papa Franchetti cu cativa ragazzi, tutti assoluti, sa dea un sir de reprezentatii. Prima reprezentatie: // Trovalore, alt capodopera care-mi face mie efectul dulcetii de visine.
La actul intai, dupa canzona Trovatorului la cantonada, publicul cheama pe assolutul pe scena si trage-i:
„Abbasso, fuori, buffone! Alia porta, canaglia!"
Si fluieraturi, si huiduieli zguduitoare, o tempesta turbata.
Bietul Trovator se inchina, multumeste si iese. A doua seara iar asa, a treia seara iar. in sfarsit, a patra seara, in mijlocul unui zgomot infernal, Trovator isi scoate casca, inainteaza la rampa si face semn ca vrea sa vorbeasca. Tot publicul tace si asculta, si el:
- Signore e signori, le zice, stiti dumneavoastra cata leafa am eu ca sa va cant aici?
-Nu, nu! Cat? din toate partile salii.
-Am cinci sute de lei pe luna. Ei! nu cumva poftiti dumneavoastra sa va cant pe cinci sute ca pentru zece mii9 imi pare rau! Apoi daca eram tenor bun, nu mai gaseam eu sa cant in alta parte? Tocmai aici la dumneavoastra era sa ajung?
Publicul a fost pe deplin patruns de logica Trovatorului: din seara aceea s-a facut pace, si tenorul a mers din reusita in reusita, ba inca la plecare i s-au facut si ovatiuni.
*
In asteptarea unui al cincilea mare succes, Teatrul National reia pe rand Lucia si Girofle. Se anunta pentru curand sosirea trupei de balet, care sa ne dea pantomime. Cel putin aceia n-au sa cante.



Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Cronica teatrala [I] pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.





Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate





Copyright 2020 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani