| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Ce e amorul? de Mihai Eminescu Ce e amorul? E un lung Prilej pentru durere, Caci mii de lacrimi nu-i ajung &#;i tot mai multe cere. Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Ironie
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Ion Luca Caragiale
|
|||
| 1890. iulie | |||
|
|
|||
| Am cunoscut foarte de-aproape pe un om de o superioara inzestrare intelectuala; rareori a incaput intr-un cap atata putere de gandire. Era pe langa aceasta un mare poet; cu cea mai nobila si mai inalta fantazie, ajutata de un rafinat instinct artistic, el a turnat intr-o lapidara "forma noua limba veche si-nteleapta", pe care o cunostea atat de bine si o iubea atat de mult. De felul lui mandru, el fugea de onoruri, stiindu-le cate concesiuni costa. Melancolic si pasionat, desi-n acelasi timp iubitor de veselie si de petreceri usoare, ura din convingere asa-numitele conveniente si poleiala lumii. Niciodata nu primea bucuros laude, nici chiar de la putinii prietini, foarte putini, pe cari-i avea si-n judecata si sinceritatea carora credea - darmite pe ale acelei multimi de seci fara talent, judecata, nici sinceritate, cari se tot vara in biata noastra literatura ca microbii raufacatori in trupul omului sanatos si cari nu se sfiesc a se fuduli a toutpropos cu un prietesug ce nu le-a fost nicicand acordat! Laudele acelora ii inspirau d-a dreptul "dezgust". Dar daca nu dorea onoruri, daca fugea de zgomot si de laude, asta nu era decat din pricina desertaciunii lor, iar nu din vreo falsa modestie ce l-ar fi facut sa n-aiba deplina si manifesta incredere, fata cu toata lumea, in talentul lui. Avea talent, si o stia mai bine decat oricine: nici o critica nu-l putea face sa se-ndoiasca de sine, iar aplauzele nu i-ar fi putut spune decat mai putin de ce credea el insusi. De aceea opera ce ne-a lasat-o nu denota nici un moment de ezitare sau de neincredere in sine. Cata incredere avea in puterea talentului sau ne-o spune singur. Iata ce-i zice femeii care n-a inteles ca trebuia sa-i caza roaba in genuchi la farmecul primei lui aruncaturi de ochi: "Dandu-mi din ochiul tau senin O raza dinadins, In calea timpilor ce vin O stea s-ar fi aprins; Ai fi trait in veci de veci Si randuri de vieti; Cu ale tale brate reci inmarmureai maret Un chip de-a pururi adorat. Cum nu mai au perechi Acele zane ce strabat Din timpurile vechi; Tu trebuia sa te cuprinzi De acel farmec sfant Si noaptea candela s-aprinzi Iubirii pe pamant!" Se poate o mai mare si mai indreptatita indrazneala? Si iata ce gandea mai apoi despre multimea "amatorilor" si "cunoscatorilor": "De-oi urma sa scriu in versuri, teama mi-e ca nu cumva Famenii din ziua de-astazi sa ma-nceapa-a lauda: Daca port cu usurinta si cu zambet a lor ura, Laudele lor desigur m-ar scarbi peste masura." Sarmane omule! dac-ai invia, ai vedea ca de ce te temi nici moartea nu te poate scapa! Omul acesta a trait, mai des mahnit, mai rar vesel, intr-un cerc foarte restrans de prietini. Dar era si un om ciudat! El isi facea o placere din necaz si din durere o voluptate. Daca n-avea vreo suparare, si-o cauta; daca nu venea sa-l intampine durerea din afara, el stia sa si-o scormoneasca singur din rarunchi. Cu un astfel de caracter mai era si de tot sarac. imi vine destul de greu sa contrazic niste autoritati in materie literara, stiind bine cat le iriteaza contrazicerea si cat de primejdioasa e iritatia lor pentru soarta si reputatia unor simpli muritori ca noi; dar trebuie sa spun odata ca poetul de care e vorba a trait material rau; saracia lui nu este o legenda: a fost o nenorocita realitate, si ea il afecta foarte. Ce Dumnezeu! doar n-a trait omul acesta acum cateva veacuri, ca sa ne permitem cu atata usurinta a basni despre trista lui viata! a trait pana mai ieri, aci, cu noi, cu mine, zi cu zi, ani intregi Pe cine vrem noi sa amagim? Talentul lui de poet nu-i producea nimica; doua-trei functiuni care le-a avut - bibliotecar, apoi revizor scolar - destul de slab platite, a trebuit sa le paraseasca silit si intr-un tarziu sa gaseasca mijloc de trai in presa militanta. Cum stoarce puterile unui om de talent acest fel de munca, unde este silit sa-si avorteze zilnic prin provocare voita gandirile si conceptiile, si cat de rau e pretuita la noi se stie. Poetul a trait cum a murit - foarte nenorocit si ca viata materiala: copil ursit sa sufere si cu sufletul, si cu trupul. De foame nu pierea, ce-i drept; dar suferea amar de saracie. S-a sustinut ca dispretuia averea E un neadevar - pe care nu-l poate spune decat sau cine n-a cunoscut pe poet, sau cine vrea sa spuna un neadevar - o afirm eu aci cu siguranta ca afara de teorii fantaziste, psihologice, etnice, etice, estetice scl. nu voi capata nici o dezmintire serioasa. L-am cunoscut, am trait langa el foarte aproape vreme indelungata si stiu cat de mult pret putea pe placerile materiale ale vietii. L-am vazut destul de adesea scrasnind de lipsa. Contrari etatea patimilor, dorul vag de poet, acel dor de care se departeaza tinta cu cat ii pare lui ca se apropie de dansa, il aruncau, ce-i drept, in cea mai intunecata melancolie, dar nu-l zdrobeau niciodata; lipsa materiala insa il excita, il demoraliza, il sfarama cu desavarsire da, dar era prea mandru ca sa se planga de asta, si mai ales acelora ce trebuiau s-o inteleaga nespusa. S-a zis ca era risipitor si ca, orice sume ar fi trecut prin mana-i, el tot nefericit ar fi fost, de vreme ce nefericirea lui era de un fel curat moral. Minunata judecata, dar ieftina scuza pentru acei ce l-au lasat totdeauna in lipsa, desi-l puteau ajuta cu toata dignitatea, desi apropierea lui le-a facut cinste si profit - si inca le face. Da, era risipitor, pentru ca iubea si el placerile brutale ale vietii; si doar are si un om de valoare dreptul sa doreasca aceste placeri; da, nenorocirea lui era de un fel moral, si tot nenorocit ar fi fost dispunand de orisicate mijloace; insa, fiindu-i sufletul atat de iritabil, ii mai trebuia si trupul chinuit si nemangaiat? si obtinerea bunurilor lumesti i-ar fi sporit, ori alinat chinul sufletesc? Astazi nu mai incape indoiala ca el era osandit de la nastere sa moara cum a murit; insa neajunsurile practice ale traiului, hrana ordinara, interior mizer, nevoie continua de munca grosolana obli-gata si ridicul platita, - cu acelasi fin si nobil instrument cu care trebuia sa cante plutirea lunii pe miscatoarea marilor singuratate - si pofte arzatoare, atat de ieftine pentru altii, atat de scumpe, mai adesea imposibile de multumit pentru el, i-au grabit scurta cale catre tristu-i sfarsit. Cand era in culmea functionarii, masina cea admirabila s-a stricat deodata: regulatorul, care avea de la inceput in aliajul sau un punct ticnit, s-a frant in toiul miscarii: "organele erau acum sfarmate si maestrul nebun"! Pana aci traise destul de rau Cine ar fi, nu platit ci barem citit versurile lui? Aproape niminea. Cati il stiau ca exista? Foarte putini. De-acu-ncolo, tin-te, popularitate! Multi cuminti trec pe drum si, daca nu sunt si puternici, din cati ii cunosc, d-abia unii le scot caciula; dar dupa un nebun, fara sa-l cunoasca nimeni, se strange si se ia toata lumea. Si astfel, succesul primei editii a intrecut toate asteptarile editorilor. A trecut apoi catva timp si l-am revazut. intaia criza trecuse; nu mai era acelasi om, dar era un om ca toti oamenii, cu mintea normala intreaga, si tocmai de aceea nu mai era acelasi om. Era linistit, trist, sfios si, o proba mai mult ca devenise iar cuminte, era cam rusinos, avand constiinta deplina de tot ce i se intamplase. Acum incalte, nu mai poate incapea vorba, era in completa mizerie. Iata ce scria el catre un amic - scriptura este excesiv de ingrijita, pare ca s-ar fi temut ca nu cumva, din vreo aruncatura mai libera a condeiului, sa iasa banuiala ca mintea i-ar fi catusi de putin nestapanita - iata: "Boala indelungata de care am suferit m-a impiedicat de la tinerea unei corespondente regulate. Acum, fiind intrucatva mai restabilit, vin a va ruga sa v-aduceti aminte de mine, de lipsa aproape absoluta in care ma aflu. Daca va este cu putinta a-mi veni in ajutor, va rog a o face cat de curand, caci cea mai mare mizerie ma ameninta" Trist document! Dupa destula vreme de mizerie, a venit recidiva si apoi, din fericire, moartea. Moartea - ea a desavarsit opera nebuniei. Creerul care a gandit despre soarta omului de geniu - "Or sa vie pe-a ta urma, in convoi de-nmormantare, Splendid ca o ironie, cu priviri nepasatoare; Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel. Nu slavindu-te pe tine, lustruindu-se pe el Sub a numelui tau umbra" - n-a apucat inca sa putrezeasca bine, si ce de asociatii si comitete care sa-i garanteze trecerea la posteritate! ce zgomot! ce popularitate! ce de "mititei"! Dar nu e meritata popularitatea aceasta? se va zice. - Ba da. - Dar nu era in adevar un om de geniu? - Nu mai incape vorba. - Dar nu se cade sa ridicam statuie la asemenea oameni? - Negresit insa Ieri d-abia il cunosteau si-l apretiau cativa prieteni de aproape, si astazi e un nume la moda, universal cunoscut; ieri d-abia avea ce manca, "in lipsa aproape absoluta de subsistenta, amenintat de cea mai mare mizerie", si astazi se mananca multi bani - direct, cu opera lui, indirect, sub pretextul numelui lui; ieri, d-abia haine si hrana, astazi, statuie si monumente de bronz, de marmura, de hartie velina - mai stiu cu de ce! Atat de desavarsita necunoastere si parasire in viata, s-apoi, intr-o clipa, atata zgomot, atata solicitudine si inchinaciune dupa moarte! Apoi nu-i aceasta o cruda ironie? |
|||
Pune poezia Ironie pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |