Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Mircea Cartarescu
(1956 - ?)

38 Poezii
1 Balade

Poezia de azi

Portret cu cirese la urechi
de Ana Blandiana


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata



































Literatura si artele romane in a doua jumatate a secolului XIX

Vezi toate poeziile poetului
[1896]



incercare critica
PREFATA

Ramurile de activitate publica ale unei societati se pot compara, cu deosebitele organe de viata ale unui individ. De exemplu, economia si comertul se pot compara cu organele de hrana, cu stomacul; armata cu puterea musculara, cu pumnii scl. Literatura frumoasa si artele se pot compara cu obrazul, cu acea parte dindaratul careia sta mecanismul superior, aparatul gandirii.
Precum un individ nu se prezinta intr-o societate decat cu fruntea-nainte, iar nu cu burta sau altfel, asemenea o societate umana se prezinta in fata lumii intregi cu organele sale intelectuale, cu gandirea sa, a carei expresie intreaga sunt literatura frumoasa si artele. Acestea sunt niste puteri menite sa traiasca mai departe chiar decat societatea care le-a produs, ca si amintirea unei frumoase si nobile figuri multa vreme dupa moartea persoanei.
Intre toate ramurile de activitate la noi, cari s-au dezvoltat in aža vertiginos mod de vreo doua decenii incoace, fara indoiala ca artele si literatura frumoasa tin locul intai. Comertul nostru a avut sa treaca prin multe crize, ca si agricultura si industriile ei derivate; armata, desi in continuu progres, tot lasa inca de dorit in privinta moravurilor disciplinare; scoala merge binisor; stiinta se tine sus. Literatura si artele se poate cu siguranta spune ca stralucesc in mod cu totul deosebit,
Avem o bogata si complexa literatura; avem o miscare artistica extraordinar de activa.
La ce se datoreste acest imbucurator fenomen social? Desigur, talentelor noastre, gustului societatii si natiunii noastre, sustinut si dezvoltat prin o cultura sistematica.
Plugarul, dupa ce si-a cules recolta datorita binecuvantatei tarine si sudorilor lui, sta sa faca socoteala, sa-si cantareasca bunul si sa-si dea seama pe indelete de castig.
Tot asa, dupa ani de produceri intelectuale, de literatura, de arta, o societate trebuie sa se uite cu satisfactie inapoi si sa caute a-si da seama de bogatiile ingramadite - e un fel de catagrafie, care trebuie facuta neaparat din cand in cand.
Aci vine rolul criticului si istoricului.
Noi credem ca a venit vremea sa facem aceasta catagrafie. Sfarsitul veacului se apropie; trebuie numaidecat sa avem o rationala istorie critica asupra vastei miscari literare si artistice in Romania in ultima jumatate a acestui veac.



Fara indoiala ca nu avem pretentia sa facem o opera completa si desavarsita. Voim sa facem mai mult un manual, care sa prezinte pe scurt miscarea noastra intelectuala in liniamentele ei generale.

Credem ca ne vom fi indeplinit o datorie patriotica publicand in cateva capitole incercarea noastra critico-istorica: Literatura si artele romane in a doua jumatate a sutei XIX, in trei capitole.
Fiindca ilustratiunile noastre literare sunt, in genere, modeste, vom trece cu multa discretie asupra numelor de persoane si ne vom margini a expune si judeca dintr-o data complexul general. Despre critice si analize partiale ale unei anume opere, desigur, nu poate fi vorba.

Planul lucrarii va fi acesta:

I. Poezia, Romanul, Novela, Drama si Critica literara;
II. Pictura, Sculptura si Arhitectura;
III. Muzica si Teatrul. Apoi, se intelege, Concluzie.

INTRODUCTIE
inainte de a intra in materie, cerem voie cititorilor pentru cateva mici lamuriri introductive.
Mai intai doua intrebari:
Nu e asa ca decat sa ai o mie de cititori mediocri e mai bine sa ai o mie si unu de scriitori buni?
Nu e asa ca decat o suta de amatori e mai bine sa ai doua sute de artisti si tot atatia critici?
Ei bine! la noi, din norocire, asa este; nu avem pe acei cititori, dar ii avem pe acesti scriitori; n-avem amatorii, dar avem artistii; avem criticii!
Romanul este nascut poet, s-a fost zis odinioara.
Odinioara! e mult de atunci!
De atunci si pana astazi a trecut vreme; un an a fost roditor cat un veac pentru avantul cu care acest popor s-a aruncat ca o Andromeda dezlantuita, la coapsa fugosului Pegaz, pe calea fara de capat cunoscut a progresului! Societatea noastra a progresat! Astazi romanul este nascut poet si critic, cateodata si biciclist. El manuieste cu aceeasi dexteritate versul si proza; el intelege cu o egala siguranta, niciodata dezmintita, toate ramurile de arta - tot ce e mare, bun, adevarat si frumos!
Frumosul! a! frumosul! Frumosul nu e decat marele, bunul si adevarul in miscare, precum zicea favoritul elev al victimei demagogiei si tiraniei ateniene, mostenitorul intelectual al sublimului bautor de cucuta, divinul Platone.
Care roman nu a publicat ceva?
Cine n-a criticat tot?
Cine e acela dintre noi - mare, mic, tanar, batran, barbat, femeie, de ambe sexe - care, fara sa aiba nici o daravera cu preotii Temidei legate la ochi, n-a admirat totusi acel mirific monument de pe splaiul raului "cu apa dulce, cine bea nu se mai duce", pe care il numim Palatul Pasilor Pierduti, fericiti cand nu ne pierdem acolo decat pasii?
Cine e acela care nu asteapta cu nerabdare atat marea fresca a Ateneului Roman, cat si marele Palat al Domeniilor de pe bulevard, cu capricioasele si fantasticele sale invelitori prismo-piramidale; intre cari doua mici cupole in unghiurile interioare ale aripelor arata clar trecatorilor uzul intim caruia sunt destinate incaperile de sub ele?
Cine n-a plans la daramarea monumentalului Turn al Coltei, opera titanica a soldatilor invinsului de la Pultawa, zvapaiatul erou nordic, victima a unui glont pana acuma ramas anonim, Charles Douze, cum zice patriarhul de la Ferney, cum zice marele si nemuritorul Voltaire? Si cine n-ar fi in stare sa strige: sacrilej! de trei ori sacrilej! cand ar cuteza cineva sa se atinga de bisericuta Stavropoleos, modest ascunsa la spatele giganticului Palat al Telegrafelor, Telefoanelor si Postelor -si acela o minune! - de acea mica bisericuta, acea perla fina de arta bizantina, acel exemplar unic de o puritate de stil impecabila, care inlocuieste maiestatea greoaie a catedralei gotice de sub cerul plumburiu al Nordului prin o gratie particulara a operilor ivite, ecloses, sub cerul totdeauna limpede, cald si albastru ca peruzeaua din inelul unui stralucit Harun-al-Rasid, acest monument, in fine, care are, pe langa farmecul frumusetii artistice, darul sfant de a ne inspira o adanca simtire sufleteasca noua, stranepotilor pietosi, la amintirea duioasa a vitejiilor si iubirii de mosie, de neam si de credinta ale intru fericire repauzatilor nostri voivozi? Cine?
Cine oare, amice Gion? Cine, bunul meu amic? Cine? Mizericordie divina!!
Ar fi pe atat de bizar pe cat de straniu sa fie acela un roman! Nu! Sa departam aceste ganduri pesimiste! Sa nu ne lasam a fi atinsi de neagra boala a veacului! Pesimismul este lipsa de vointa, lipsa de vlaga, lipsa de avant, lipsa de curaj, lipsa de barbatie, lipsa de energie, lipsa de sperante, lipsa de viitor!
Nu! sa avem avant! Da! sa avem curaj! Sa avem mai ales speranta ca putem raspunde1 hotarat la intrebarile de mai sus - intrebari de la cari atarna viitorul nostru intelectual, cultural, national - astfel: acela nu este, nu poate fi un roman, nu este, nu poate fi decat un strain!!
Cititorul, speram, trebuie sa fi luat seama, dupa sirurile de mai sus, ca, in vastul studiu de fata, pe care totusi ne propunem a-l dezvolta intr-un mod succint, noi urmam metoda savantului nostru critic istorie d. Gion - asa de tanar si deja indicat a lua in Academia Romana locul ramas vacant prin demisiunea irevocabila a multregretatului Odobescu.
Care va sa zica, ne-am inteles: materialul este al natiunii, metoda este a lui Gion; redactiunea numai este a noastra; iata ce ne ramane.
Sa incepem dar; spatiul stramt de care dispunem nu ne permite a ne prea lungi la prisoase de stil.

Capitolul I
POEZIA - ROMANUL - NOVELA - DRAMA - CRITICA LITERARA

Poezia romana in jumatatea a doua a sutei XIX, suta fara sot -impari musae numero gaudent! si ele erau fara sot, noua! - ni se prezinta in toata maturitatea ei complexa ca un tapet multicolor, bizar - daca n-ar fi rational - straniu - daca n-ar fi logic - in care milioane de fire de toate culorile, tonurile si nuantele posibile si imposibile, imaginate si imaginabile (de la un pembe cat mai spalacit pana la conabiul cel mai posomorat), ca sub mainile fermecate ale unei tesatoare din basme, se intretes, se impletesc, se incarliga in zigzaguri fantastice, insa conduse de o stricta sistema, vagabonde, insa cu un tel bine si precis determinat, cantand amorul, avanturile generoase, durerile si suferintele, sperantele si idealurile unui neam intreg de martiri si de eroi; cantand, mai presus de toate, Patria si Poporul, desi sovaind uneori, pe cararile abrupte ale Parnasului, catre precipitiul de trei ori mortal al pesimismului; intrebuintand pentru scopul ei frumos si mare cu aceeasi dezinvoltura, de la genul cel mai badin pana la grava oda, pana la balada istorica si epopeea eroica, toate acestea apucate cu o egala putere, cu un egal avant, cu o egala inspiratie de catre poetul roman, care nu putea, ca roman, sa fie altfel; caci soimii, cari, sub bolta azurie, cu mult d-asupra piscurilor stancoase ale Carpatilor stravechi, se invartesc in spirale gigantice, ascendente - sic itur ad astra! - patrund cu privirile lor pana in zare departe, catre miazazi, unde, ca un brau de argint, sclipitor sub razele soarelui, serpuieste anticul Istru, o veche cunostinta a persanului Darius, sau Dariavus, cum vor savantii moderni, in tot cazul fiul lui Histaspe -pater certus de asta data; apoi, catre miazanoapte si apus, zaresc Muntii Apuseni, cei bogati in aur, vad tinuturile Muresului, comori de brazi si de feciori ca brazii - in zadar torturati sa pronunte barbarul ieremlele! in loc de sublimul "inalta-ti lata frunte!" - vad incantatoarele si smaltatele tari ale Barsii si Oltului, Amlasului si Fagarasului, si Banatul, granar al unei imparatii, si prin urmare tot asa, poetul, din inaltimile la cari-l arunca inspiratia si imaginatia, imbratiseaza cu privirea si muntii, si codrii, si dealurile, si colinele, si vaile, si vasta tarina sudica, si grandiosul parc nordic al neamului roman, apucand cu un ochi Tisa, cu altul Dunarea, cu altul Nistrul si cu altul Marea si cantand un imn solemn, secular, titanic: contopirea lor - idealul lui.
Aceasta este poezia romana injumatatea a doua a secolului XIX; aceasta a fost activitatea poetilor nostri, incepand cu dulcele Paris Momuleanu si terminand cu pleiada din zilele noastre.
Sa-i iubim pe poetii nostri, sa-i veneram! - ei sunt sacerdotii cultului national!
Acum, daca de la poezie trecem la roman si la novela, trebuie dintru inceput sa cautam a preciza bine raporturile dintre ele: romanul este pe langa novela ca un stejar urias pe langa o rasura altoita; sau, mai bine, novela este pe langa roman ca o camee pe langa o statuie.
Romanul? Dar romanul e viata, nu a unui individ, ci a unei societati intregi, cu tot cortegiul ei de necazuri, de porniri, de devotamente, de meschinarii, de dragoste, ura, rautate, bunatate, invidie, admiratie, de josnic, de sublim, de brutal, de eteric, de egoist, de altruist, in fine, toate variatiile de cari sufletul omului, in virtuozitatea lui cunoscuta, este capabil.
Il avem romanul, si il avem cu succes, ne putem mandri ca posedam astazi in limba noastra aceasta epopee moderna, oglinda fidela a societatii!
Dar drama ce e? Este romanul in actiune.
O avem!
Si aceea ce zicem despre roman si drama o putem spune despre novela si comedie, despre aceste mici firimituri, aceste zaharicale, precum spuneau acei fins gourmets, acei priceputi tabietlii, raposatii bunii boieri, parintii bonjuristilor de la 48, zaharicale a caror savoare concentrata inlocuieste cu succes cantitatea nutritiva.

Paralel cu genurile literare s-a dezvoltat, fireste, si critica literara, si, gratie ei, in a doua jumatate a secolului XIX, suntem stabiliti asupra unor adevaruri, de acum indiscutabile, si anume: ca arta e impersonala cu cat artistul e mai personal, pentru ca din personalitatea lui rezulta impersonalitatea ei, ca tezismul si tendentionismul sunt doua scoale deosebite, si astfel poti trata o teza cu tendenta, insa, ca artist - care nu esti o persoana, ci o rezultanta a mediului social - nu ti-e permis a avea tendenta de a trata o teza; in fine, ca ultimul cuvant al artei nu poate fi decat ori cauzalitatea sintetica, ori palpitarea la suferintele lumii actuale si la nazuintele unei lumi viitoare, in care "rai n-or sa se mai nasca si prosti n-or sa mai fie!"

Capitolul II
PICTURA - SCULPTURA - ARHITECTURA

Sunt asa de strans legate aceste trei surori, incat pare ca nu ni le putem inchipui decat pe toate trei odata, precum nu ne putem inchipui pe cele trei Gratii, pe Aglae, Talia si Eufrosina, rupandu-si hora lor clasica, al carei ritm leganat l-a fixat atat de bine nemuritorul Tiziano in celebra-i capodopera din galeria Borghese, precum nu ne putem inchipui pe Clotho, pe Lachesis si pe Atropos, aceste alte trei Gratii de un soi cu totul macabru, Ies soeurs fi/andieres, surorile torcatoare, cum zice naivul La Fontaine in limbajul lui indraznet.
Fost-ati, domnilor si doamnelor, la Ateneul Roman? Vizitat-ati salonul nostru? expozitia artistilor in viata? Ati vazut?
De la nudul pur clasic, cu magistralele lui pretentiuni academice, cu amplitudinile sale impecabile, in cari stiinta profunda rivalizeaza cu cea mai inalta rafinare de executie artistica - vedeti aceasta carne vie care palpita, sub a carei epiderma stravezie curge in rateaua fina a vaselor capilare un sange viu si cald, si care tremura infiorata sub privirea ochilor amatori! - si pana la aceasta gramajuie de ciresi, clasicele noastre draganele pietroase de Pitesti, rumene pe o parte, aurii pe alta, cari ar concura stralucitor cu faimoasele Montmorency, artistic aruncate pe o strachina smaltuita cu desenuri cari ne reamintesc motivele decorative celtice - natura moarta, care totusi sub penelul artistului traieste - tot, tot, apoi, de la colosul de gips care ne arata capul taiat al lui Decebal si pana la figurina in pamant copt a gratioasei Doamne X si de la planul proiect al garii de la Obor si pana la schita unei vile la Busteni, pe superba vale a Prahovei - tot, tot ne da dreptul sa zicem: jumatatea din urma a veacului a fost roditoare! curaj si inainte!

Capitolul III
MUZICA - TEATRUL

Sa ma ierte Euterpe, Talia si Melpomene daca, fara sa incetez o clipa macar a profesa tot cultul datorit anticilor lor sacerdoti -incepand cu Orfeu, duiosul amant, care adoarme, cu divinele lui cantari, straja cu patru picioare si trei capete, spre a putea rapi din Tartar pe blonda Euridice, si terminand cu Thespis, care fut le premier qui, barbouille de lie, promena por Ies bourgs (de la Grece, bien entendu) cette antique folie - am o adoratie pasionata pentru lira, coturnul si masca romane din a doua jumatate a secolului al XIX, pentru aceste bogate si exuberante legiuni de talente, pe cari le-arunca, an cu an, ca doua izvoare fecunde si generoase, Conservatoriile noastre deja batrane din cele doua capitale ale tanarului regat!
Un cuvant inca, si am terminat.
Dupa ce am trecut in revista a voi d'oiseau principalele faze ale miscarii noastre intelectuale, de la marea si sangeroasa revolutie din 48, cand o mana de bravi tulumbagii a tinut piept unei intregi armate otomane in Dealul Spirii - demni urmasi ai vitejilor plaiesi cari au tinut in loc pe mandrul Sobieski - si pana in ajunul sfarsitului acestui veac, care a avut onoarea sa ne dea un Edison, un Pasteur si un Roentgen, voi recomanda cu dinadinsul tinerimii o atenta citire a concluziunii mele.

CONCLUZIE SI ENTUZIASM

lata, tinere cititor, ce s-a facut pana acuma la noi; urmeaza si tu pe frumoasa cale ce inaintasii tai ti-au deschis. Si, daca te simti a avea destul foc sacru la amintirea acestor bravi inaintasi, iata cum se cam face o istorie critica a literaturii artelor.
Ai entuziasm? o faci; n-ai entuziasm? n-ai nimic, nu faci nimic, nu poti nimic!


Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Literatura si artele romane in a doua jumatate a secolului XIX pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate



Copyright 2023 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani