lui N. Davidescu
De-a lungul catacombelor sapate
In visele granitului de ieri,
Eu retraiesc legenda anonima
A primilor martiri autohtoni
Si-n lumea stalactitelor sonore —
Miragiu subteran de palmieri —
Desavarsesc o Biblie-adnotata
De nesfarsitul sir de Epigoni!
Sub boltile de trei ori milenare —
Inchis ca-n propriul meu mausoleu —
Transcriu pe pergamentul vesniciei
Ecoul preistoricului Vers,
Si-n fundul catacombelor sapate
In visele proteicului Eu,
Prin glasul meu talmacitor de dogme
Vorbeste parca-ntregul Univers!
Contururile sterse de-ntunerec
Redau viata vechilor Aezi,
Sub degetele lor imaginare
Re-nvie, parca tetracordul grec,
Si-n boltile de trei ori milenare
Se-nalta, dupa epoci, trei gramezi —
De piatra,
De arama
Si de aur —
Simbolurile tragediilor umane,
Clepsidrul mut al clipelor ce trec
Trec toti la rand
Pe lespezile negre,
Ca-ntr-un postum cortegiu funerar,
Trec iambii
Si troheii altor vremuri —
O-ntreaga-apoteoza de fantome
Iar aiurarea harfei rafinate
Cu fluieratul naiului barbar,
In noaptea catacombelor rasuna
Ca-n noptile venericei Sodome,
Trec toti la rand
E-atata majestate
Si-atata surd tumult in mersul lor,
Si-n lumea stalactitelor sonore
E-atat decor
Si-atata feerie,
Ca iambii
Si troheii altor vremuri
Re-nvie-n subterana tragedie
Dezastr ul mitologicei credinte
Si doliul semizeilor ce mor!
Trec toti la rand
Exodul nefiintei
Se pierde-n coridorul milenar,
Iar ur ma celor ce-au trait prin cantec
Dispare-n calea celor care vin
Sa recladeasca-n noaptea milenara
Acelasi alb, fantasmagoric far
Spre care matelotii inspirarii
Se-ndreapta si-azi pe iahtul lor divin
. . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . .
Martiri autohtoni ai catacombei
In care eu sunt ultimul venit
Postuma voastra apoteozare —
Ca dupa moarte nu veti mai muri —
Ma-ndeparteaza tot mai mult de dogma
Eternitatii voastre de granit
Voi sunteti cei ce-ati fost,
Eu nu sunt inca
Decat preludiul celui ce voi fi!
