Pastel de toamna

Trei dr umeti in fata portii se opresc
Si-apoi bat
De-a lungul gangului rasuna
Un cuvant
Si-n urma, altul :
Noapte buna!
Si pe ur ma tac.
Nu raspunde nimeni
Trei dr umeti asteapta
Muti ca trei schelete ce-si cata mormantul.
Ploaia cade deasa, repede si dreapta,
Deasa ca nisipul,
Repede ca vantul,
Dreapta ca sageata
Si drumetii-asteapta,
Si se face ziua
Trei drumeti pornesc
Albi ca beduinii vastelor Sahare,
Trei drumeti Castelul mortii ocolesc,
Si tacuti,
Prin tara celor ce-i privesc,
Trec ca nefiinta noptilor polare
Si se pierd in zare
Ca trei iahturi albe, mute, calatoare!
— Cine-au fost drumetii?
Cine i-a trimis
Sa ne bata-n poarta si sa ne destepte,

Sa re-nvie glasul umedelor trepte
Si sa ne-ntrerupa ne’ntreruptul vis?
Cine-a fost nebunul care i-a trimis?
Nu raspunde nimeni!
Straniile umbre s-au pierdut in zare
Toamna, ziua, soare!