| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Mod de Ion Barbu Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Elogiu satului romanesc
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Ion Mircea
|
|||
|
|
|||
| Se va spune ca n-aveam la ce sa tiu minte toate acestea. Se va spune ca n-aveam la ce sa tiu minte ceea ce era al meu si al nostru, ceea ce a fost al meu inca inainte de-a ma naste si va fi al meu si dupa moartea mea. Ar fi totuna - se va spune - cu a-ti memora lumina ochilor sau bratele, amprentele de pe calcaie, inima sau osul sacru. La ce sa tiu minte ceea ce parea sa fie-al meu de-a pururi? Focul cu lemne sau un sopron de fan in care adormeam cu moartea-n gand intr-un prohod de greieri si de stele. Si painea-mbobocita in cuptor si-un miel intrand in Marea Neagra, butoaiele cu prune albastrii si mirosul de aluat in iarna, si vinul cel stravechi, un bitum inca moale, mancat din mana-n forma de pahar. Vai, vai, si in seninul din pereti, blide insprancenate sau stergare. Vai, vai, carutele cu mere, si targile cu-njunghiati, si animale la tot pasul, si coronitele de Sanziene, si secarica precum ingerii la gust, pastrama rosie de capra printre ulcelele de must, si laptele langa sistar cand mintea umbla-n ceea lume, si-atatea vieti care se striga una pe alta dupa nume La ce sa tiu minte ceea ce parea sa fie-al meu in vecii vecilor? Pamantul nasterii noastre, taranii cei cumsecade ca picatura de apa, nestiutori la ce-i stress-ul sau gripa, ei care vorbesc cu dumnealui si dansul despre scheletul de archeopterix de la Antipa. Se va spune ca n-aveam la ce sa tiu minte ceea ce era chiar tinerea noastra de minte. Cand ne simtim moartea pe-aproape, taranii din noi isi dezgroapa satele din memorie. Vai, vai, si deodata podisul se inclina, podisul cel de sub mare, podisul cel de sub lumina, case si creiere si munti se rostogolesc ca merele spre munti si toate jalba-mi dau: "tine-ma minte, tine-ma minte, pana-i zbura prin intuneric doar suflet pur si oseminte! Tine-ma minte tu, Ioane Mircea, in vecii vecilor tine-ma minte!" Si-aici ma jur pe ce-am mai sfant sa nu le uit, si apa mea va fi focul, si aerul meu va fi pamantul, si limba mea va fi tacerea. Acestea sunt globulele rosii ale sangelui meu, cu ele voi intra in moarte cum as urca un deal, voi astepta sa ninga-n noapte si ninge-va fenomenal cu globulele albe dintr-un sange universal. |
|||
Pune poezia Elogiu satului romanesc pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |