A treia elegie

Si stralucea ca luna de sfant si era vara
Cu greieri multi. Comete incalecau pe noapte.
Si el juca pe-o raza. De sarma? Nu. Pe-o raza
De aur in lumina incolacit. Stiu bine:
Intaiul vis,
Stai. Nu vreau astfel. Vreau altfel, altfel.
Aceasta nu-i masura de-atunci, nici jocul nu e,
Nici cantecul. E tactul cel trist de cand e lumea
Al inimii, al mortii. Asculta-ma, nu-i visul.
In haina ta de piele, ce vrei, burghez cuminte,
Cu gestul frant din leagan si calcule tocite
De veacuri ca prundisul de ape repezi? Spune.
Nu mai zambi in valsul grotesc; cu multumire
Nu ma privi ca dintr-o fotografie stearsa.
In laturi! Dar ranjeste. In laturi Dar ramane.
Se-nchina si se-nclina, se strange si se plange,
Saluta si saruta, iubeste si boleste,
Si da din cap ca mine, si da din mani ca mine,
In pantomima oarba.
Destul, Destul! Opreste!
Candva la panorama, copil, am zarit visul.
Purta pe fata-i alba lumina lunii albe
Deodata, ziua. Poarta, deschisa: campul, cerul,
Si-n umbra, colo, gandul dintai atins de-o raza
Fulgerator deodata. Un zbor de ciocarlie
Din prastia luminei in suflet sagetand.