| Luase de pe masa si oalele si blidul,
 Maria-ngrijorata ca nu manca Isus,
 Si la lumina serii se zugravea pe zidul
 Cel alb, in negru, crucea ferestrei din apus.
 Incununat sta fiul de cea din urma raza
 A soarelui, si fruntea ii sangera ca-n spini,
 Tacea tacea si maica lui, care nu cuteaza
 — Taranca — sa-l intrebe si-i varsa numai vin.
 Vin rubiniu cu sange curat umplu paharul
 Si pita aurita ii scoate din cuptor —
 Dar fiul, trist zambindu-i, stiindu-le amarul,
 Cu mana le da-n laturi si spune: — ”Maine-n zori,
 Maicuta, sa ceri popii asina cea mai slaba —
 La tatal meu din ceruri ma duc, tu sa ma lasi”.
 Si maica — o taranca — oftand din greu,
 se-ntreaba
 De ce si-a dat copilul cu domnii la oras.
 
 |