Am asteptat amurgul ca zarile sa fie
Altare largi suflate in aur preacurat,
Iar salciile, care pe drum au tremurat,
Inspre Golesti sa-nsire albastra lor stafie.
Am stat batand la poarta prelung — si s-a deschis;
Si iata casa-n iederi si parcul in paragini,
Si iata-ma ca unul ce-ar rasfoi imagini
Dintr-o calatorie pe jumatate vis.
Aleile — e toamna — duc toate catre moarte.
Razoarele se-neaca in bozii si-n urzici
Si, inima-ncarcata de amintiri, imi zici:
Va trebui odata Florica ta sa poarte
In ea pustietatea de care mai bolesti
Dar m-am oprit cu mana sfios la palarie,
Caci m-ajungeau, lungite de-amurg pe balarie,
Mari, umbrele-nfratite a’ fratilor Golesti.
|