Pastorul si faunul

Un chip de faun tanar; capre albe
Pasteau printre coloane iarba rea.
Pe nai, stangaci se tot trudea sa spuna
Si dorul lui, si marea dimprejur,
Dar trestiile sub buze nu mai suna,
Zadarnic cearca vechile masuri.
Tacut acuma sta atat de singur!
Lin soarele alunga umbre lungi
Pe templul risipit prin stanci si cranguri,
Pe vremi la cari cu mintea nu ajungi.
Amurg sau somn ii picura prin gene?
Pe-aproape o faptura s-a miscat.
Un faun calca tanar pe poiene,
La fel cu cel in marmura sapat.
Alaturi de baiat mi se aseaza;
De faun teama n-a simtit —
Privea uimit doar cum o raza
S-a prins in cornul ascutit.
Erau de-o seama — isi aflara graiul
S-au inteles deodata amandoi!
Si faunul i-a luat in mana naiul,
Si cum la gura i l-a dus: un roi
De-albine zumzaira surd, si marea
Vuind pe-un tarm pustiu se auzi.
In freamat de paduri pierea chemarea
Si renvia in viers de ciocarlii

Cat timp au stat sa cante, cin’ sa stie?
Sub luna plina parca i-a vazut —
Cand s-a trezit flacaul — fata vie,
Dar in penumbra lunii s-a pierdut
Din nai spunea pastorul pe o piatra
Pe care daltuit se mai vedea
Un chip de faun trist cu cap de capra —
Amurgul vanat peste ei cadea.