Cu tine

Ori poate satul meu era,
Ori poate fantezia mea
Tu stii, Ileana,
Erai in rochia cea cu flori mascate,
Pe care ti-ai croit-o nu de mult,
Erai frumoasa tu, Ileana,
Dar nu stiu de ce
Rochia ceea nu-ti statea,
Ori ca-n satul meu era,
Ori poate-n fantezia mea
Vedeam o fata-n
Fota argintie,
Camasa dantelata,
O frumusete-a ierbilor si-a viei,
Si-un camp de maci pe umeri se urca,
Ca poate-n satul meu era,
Ori poate-n fantezia mea
Aveam costumul negru,
Pantofi cu boturi ascutite,
Dar stii, Ileana,
Flacaii cei de-acolo
Erau incinsi cu curcubeie,
Si-aveau in palarii
Pene de paun.
Erau ca niste codri
Din strabuni
Si, vai, ce bine le statea!
Priveau, ca niste rauri curgatoare,
Radeau, ca niste ar me sunatoare,
Sa fi vazut, Ileana, tu,
O viata de pe pamant,

O dragoste de pe pamant,
In tot candidul ei precum era,
Numai, ca-i greu sa-ti spun,
Pe cand era,
Ca poate-n satul meu era,
Ori poate-n fantezia mea
Dar rataceam noi amandoi,
Ileana,
Din cateva decenii-ntorsi
Si-atat ne bucuram,
Ileana,
C-avem,
C-avem si noi stramosi,
C-am fost si noi, Ileana,
In ospetie
La stramosi
* * *
Era tarziu. Dupa miezul nortii.
Si luna se-nfipse-n stalpul poptii
Ma chinuia un dor de pasari calatoare,
Ce pot sa cante si sa zboare.
Dar ma-nfiora deodata linistea odaii,
Si ma gandii la cuiburi si copii,
La vanturi reci, la ploi,
La papagalii care zac in noi.
Si precum stateam intre zbuciumari de minte,
Intrezarii-n oglinda-un om cuminte,
Si mai zarii tigara lui

Ce se topea-ntr-un fum albastru,
Si mi-a parut
Ca vad
Un om necunoscut
Simteam ca altoiesc pe mine
O ramura cu flori straine