Pan-acasa nu e mult
Eu cu luna-adesea-am mers,
Si-am vorbit in doi cu luna
Despre trebi in univers.
Eu ii spun si ea m-asculta
Cu o rara-ntelepciune
Asta zau ca n-am gasit-o
Nici la mine, nici la lume.
Eu ii spun ce-n suflet arde,
Visul nestuit de nime,
Ea luminile-si tresalta
Si ma sfatuie la rime.
Catre-a ei fiinta sus
Mi se-nalta-n ganduri crinii
Cat de simplu ma asculta
Acest geniu al luminii!
Zau ca amandoi cu luna,
Urmand calea impreuna,
Eu incet ajung acasa,
Unde-ajunge biata luna?
|