Aici, la asta masa de lemn balai si tare,
Cioplind in piatra limbii secunda unui vers,
Din suflet am lasat cuvintele sa-mi zboare,
Iar vremea lor s-ajunga si-n ale tale vremi.
De te-o gasi cuvantu-mi, cumva prin alte trebi,
Tu sa pastrezi o clipa in care sa-l asculti,
Caci vine vremea ta, ca verdele in ierbi,
Mai multa-n vara ei si-n toamna mai tarzie.
Aici imi suna ruga spre ziua ta depar te,
Adusa din parinti si spusa la copii,
Caci astazi iar ma-ncep pe-o pagina de carte
Si ies in calea ta cu inima-n faclii.
Iar daca-o fi sa uiti c-avem si noi un nume,
Eu nu stiu ce m-asteapta in vorba ta de maine,
Dar tot asa crezand m-oi revedea in lume
Un muncitor al limbii, alaturea de tine.
|