Vin blestemat

balaur setos de balauri,
muta faptura cu zece capete ametite,
de ce te tii mereu de-o coada de ceapa,
slutesti hrinca de paine
si tulburi laptele?
Cine mai esti,
cand imbraci murdarele tale haine,
cand incalti pantofii tai nespalati
si camasa manjita,
si iesi nebarbierit printre lume?
O, nu esti atunci un chip turnat in pahare,
un chip cu lacrimi de pr unci,
cu neveste batrane
in raceli barbatesti,
inacrita sudoare
pe-o iarba curata?
Labartatule vin,
cand vorbe goale te-nghit,
pustiitoare de sens,
tradatoare de prieteni,
oare cine atunci mai poti sa mai fii?
Carti arse in scanteie umeda,
nesabuite angajari la risipa de viata
si, evident, un sarpe de fund de butoaie,
care musteste toamna
galben
si se transfor ma o iarna
in picuri incolore de descreierati
si venin

Opreste-ti chipul serpuitor,
labartatule la fund de butoaie,
si iesi din pestera ta
la lumina casei,
la sarbatori si familie.
* * *
O carte nu e altceva decat
moartea unui copac.
Hartia pe care scrii a avut candva
frunze verzi,
acum are cuvinte
A cheltui-n zadar foile albe,
inseamna a spanzura copaci
De aceea mereu te intreb: Ce mai faci?
Poate ca nu te-ai gandit niciodata
cata padure se taie
in fata vorbelor tale
Ce sfarsire de vieti!
Le vezi?