| In muzeul padurii cu odajdii de toamna Suvenir, silabe de cuc,
 pe unde potecile se investmanta-n zale.
 Spre balconul de fier cu sangerari ruginii peste suisul iederii de intuneric
 
 ti-am spus: apari ca un arc de cer
 tiganii din conac s-au imbatat
 si mosierul isi descifreaza stramosii.
 Ploua.
 Mi-amintesc un burlan cu boabe de argint
 cum ii canta trupul.
 Seara facu drumurile de metal
 si podurile sunau ca lemnul viorilor,
 bufnitile vechi scapara intunericul din gheare
 ce romantic au trecut pe cal,
 printre stejarii columne de fum
 catre casa din grinzi cu perdelele albe.
 Era cald si sofale adanci si pe masa cafea,
 Tristan
 Tzara, cand ai ascultat intamplarea,
 padurarul isi fluera cainele
 si cerbii cu botu-n lac beau stele;
 dar eu am scris versurile aceste
 in amintirea orelor de sah
 din padurea in care am cetit pe
 Nietzsche.
 
 |