| Pune-ma pe masa lunga Din odaia cu peceti
 Mai la colt sa nu m-ajunga
 Zapaucii de baieti.
 
 Si deschide geamul iute
 Lumea s-o privesc de-aici,
 Lasa-ma acum si du-te
 Zmaltul vechi sa nu mi-l strici.
 
 Da, e tot asa inalta
 Lume, dincolo de geam
 Doar gradina parca-i alta,
 Alta umbra-n care stam,
 
 Alte florile cu ciucuri
 Vineti de pedunculi rosi
 La cantarea, te mai bucuri,
 Ragusitului cocos?
 
 Ori acum ca sant o glastra
 Cu pamant la subtiori
 Si-o imagine albastra
 Repetata de trei ori,
 
 Tot mai plangi, desi trecut-a
 Poate-un secol, poate-un ev
 De cand am pornit cu pluta
 In lintoliu de elev?
 
 
 Intr-o vineri cu cristale
 M-ai luat pe-un gologan
 Dintr-un raft cu alte oale
 Si gheise de margean,
 
 Ca-n duminici alburite
 Sa ma pui din loc in loc
 Langa linguri, langa site,
 Langa umedul ghioc,
 
 Ce, sosind din mari streine,
 L-am adus intr-un demult
 Cu descantec pentru tine
 (Numai eu il mai ascult).
 
 Tot mai zabovesti cu frica
 Noaptea, langa farfurii,
 Tot mai pui intr-o ulcica
 Stele pentru cand vei fi
 
 Singura-n bucatarie
 Pentru oaspeti sa gatesti
 Dintr-o lume mai nevie
 Fara inimi, ori povesti.
 
 Eu i-am invitat la masa,
 Sant de pe fregata mea;
 Crapi letargici, pentru masa
 Au adus intr-o boccea.
 
 Au tentaculi de calmare,
 Trup de pesti cu lampion,
 Numele de lupi de mare
 Scufundati la capul Horn.
 
 Toti te vor privi deodata,
 Intuneric vor ivi
 In odaia cadrilata
 Cu joben si palarii
 
 Asezate peste sobre
 Mingi, taiate dintr-o zi,
 Toti vor tine-n mana cobre,
 Drept in ochi te vor privi.
 
 La un semn triunghiuri vide
 Vor sui ciudat, de jos
 Si prelung te vor ucide
 Lenes, dulce, pan`la os.
 
 Vor strivi rotund din tine
 Doar un bob de peruzea
 Incrustat in glastra bine
 Chiar la subsuoara mea.
 
 Vom porni atunci prin case
 Cu bunici si descendenti,
 Vom vedea ciorchini de oase
 Si fetite in galenti,
 
 Colb vom aduna pe vrafuri,
 De infolii cu peceti,
 Bea-vom umbre de cearsafuri
 Fluturate pe pereti.
 
 Ne vor duce la serbare
 Sus, in insuli de coral,
 Ne vom umple cu unsoare
 Verde pentru carnaval,
 
 Ne vor sparge-n dans, in sapte,
 Vom tipa atunci usor,
 Ei ne vor zambi si-n noapte
 Ne vor azvarli-n decor
 
 Sa ramanem pe vecie:
 Ciob albastru, bob rotund
 Pe cortina visinie
 Dintr-o sala de corund.
 
 |