Istoria lui Claus si a giganticei spalatorese

Vezi toate poeziile poetului



Batranul
Claus, (vecinii nu prea cred),
Sta cocotat de veacuri pe-un trepied:
Costum de sport, sandale noi, tunica,
Roteste-n deget o sfarleaza mica
Si-n barba-i verde, prinsa de podele,
Stau in carlige globuri si margele.
El le ciocneste maiestrit, in unghii
Si, fericit, isi pipaie genunchii
Zicand: "Te du, o alta jucarie
Mai altfel, sa-mi aduci, mai stravezie".

Gigantica, cioplita-n volte pline,
Spalatoreasa buna care-l tine
il unge cu clabuc, intr-o manie,
Si rufe rosii suie pe franghie:
Caci in boltita camera de jos
Cu geam rotund si gratie de os,
Cu perii, cu lighean, cu pamatufe,
De cand s-a pomenit, se spala rufe.
in iarna geruita de afara
Se-aud doar trenuri fluierand in gara
Si plansete de fete cucuiete
in gluma, ingropate sub namete;
Afara-s viscole si eschimosi
Si caini imensi cu ochii somnorosi,
Iar dincoace, din aburul mulcit
in jurul rufelor, la rasucit,
Nasc umbre umede si-o nepasare
De fluturi morti in albii rotitoare.
Atunci batranul
Claus, de-atata frica
Sopteste rugi, cu vocea lui peltica:
"Spalatoreasa mare, eunuca,
Vechi elefant, de fildes tot, m-apuca
Si-asaza-ma cu spatele la tine,
E-un dans in abur si nu-mi face bine,
Spalatoreasa mea catifelata.
Ai sfarc albastru, tata de agata,
in ochii tai se oglindeste-o mare,
Nu zoile vopsite din caldare.
Ce purpurie buza, ce aleasa
Formula-ncerci in gand, spalatoreasa,
Ma muta, dar cu degetu-ti, incet,
Sa nu se-ncurce barba in trepied
Ce stai asa, de ce nu-mi implinesti
Odata ruga, vipera ce esti!
Rechin cu solzi din mari adanci adus,
Cotarla pangarita de-un tungus,
Nu vezi, ti s-a clocit de scarnavie
Rascoapta tata sparta-n carne vie,
Ai ochii stirbi, urdorile crestate
De viermi natangi rostogoliti pe spate
Si-n pantecu-ti de ceara ruginie

Jivine oarbe latra a pustie.
Copil sunt eu cu barba pieptanata
De tine, la iubire, cateodata,
Hai, sterge-ti zoile din san si clisa,
iti amintesti ce monstri dragi ucis-am?

Ce fum nemarginit ne da tarcoale
Si cum zvarleam orase din pocale,
Cu pumnul dam in pajerile grele,
Iar ele ne zambeau printre otele,
Albastru gand, de purpura sudalma,
Dar nu striveam nici un gandac cu palma
in bunatatea noastra ne-ncaputa
Sta tigrul adormit pe langa ciuta
Si-acum mai staruieste un contur
Din cate-au fost, in vaile din jur,
Ca-n firul lui cotit se mai incurca
Perechi care coboara, care urca
Si, nimeni cand nu e ca sa ne vada,
Mascari rostim si hohotim gramada!"
La
Claus privi atunci spalatoreasa
Si-n ochiul mort i se aprinse casa:
Incendiu rosu cu infernuri mate,
Mania ei iesise din lacate
Si napustita surd pana-n ulube
Scurt rasuci trepiedul din surube
Si-n harb impiedicata, peste gioarse,
La rufa-i rasucita se intoarse.
Zambind usor, copilul
Claus stergea
Cu maneca un ochi de catifea
Batuta chiar de el in centrul usii,
Prin ea sa intre, vara, carabusii.
Acum e iarna si rotundul por
E infundat cu geam multicolor
Prin care
Claus, batranul cu clistire,
Priveste amuzat in amintire.
Spalatoreasa nu mai pridideste
Sa treaca mii cearsafuri printre deste
Si, vartejite ca din tobogan,
Sa bubuie cu ele de tavan.

Streine doamne dulci cu tata goala
Cu
Claus se joaca-n pajisti, si-l insala,
Temute ginte dantuind in soare
Ii fac primiri cu paine si cu sare,
Iar el, cuprins de raset, prin cenuse
Culege brebenei si umbreluse
Si-n salturi suie, inima-si incearca
Pocnind-o cu baghete de litarca.
Ce joc cu globuri de argint inventa,
Cum umbla-n cot pe-o catapulta lenta
Si galben pantec de soparle tampe
Atinge printre lacrimi si scalambe.
E-atat de bine-n camp.
Atat de prost
Se stie astazi: chiomb si fara rost,
Ca n-a vazut cum umeda giganta
Foind sub o mantila eleganta
A parasit, cam pe furis, odaia
Cand tocmai se juca de-a puia-gaia
Ce ranjet gol in rufele intinse
De para-ntruna mor in ele inse,
Ce alb raspuns ligheanul cat o roata
Roteste calm peste odaia toata,
Ce turturi galbeni stralucesc in geam:
Sunt viscole stranse la bairam,
Ce umed duh cu acrobatii bufe incremeneste lenes printre rufe!
"Ce singur sunt si ce lumina veche
Vrea sa-mi sopteasca spaime la ureche,
Ce dense pietre ma privesc de jos
Cine de-a surda ivarul l-a scos?
Afara-s doar igluuri de ninsoare
Cu vanatori in use, fiecare,
As vrea sa-i chem si sa le dau margele,
Ah! barba pironita de podele,
Cumplita barba cu brelocuri sparte (Etaje tot mai iuti, tot mai departe)
Ma tragi mereu mai jos, mai ascutita
Spre pivnita cu morti de bachelita,
Din mine cresti, impodobita toata
Cu saltimbanci pe magarusi de vata.
Ce lumi subtiri ti s-au plimbat pe crengi

Cu martipan, cu fluturi, cu harengi!
Ma tii aici, copil printre baloane
Eterne, monotone, diafane,
Sa-mi sterg singuratatile-n tacere
Cu maneca scrobita de-o muiere
Ce m-a lasat aici, neghiob si umed,
Din loja mea de jad sa nu ma-ncumet
Nici a clinti macar, pe catarama
Cand colturile sparg atata teama.
Simt noptile cum ti-au infipt cutite
Si cum alergi pe uliti troienite
Furtunile cu lame de beteala
Croiesc din tine dungi de piele goala.
Ai ratacit, desigur, si se lasa
Pe capitale dricuri de matasa,
Atat de mare, trenurile sure
Vor trage-n tine partie de zgure;
Un ger antarctic, cu rarunchi de gheata,
Vad cum de-nchipuirea ta se-agata
Si te zdreleste cu cristale drepte
Rostogolind durerile-ti pe trepte.
Ce goala esti, ce intristata geana
Cand viscolul iti flutura pulpana!
Pe care strazi apuci?
Spre ce etaje
Te poarta povarnisele de glaje?
Tu nu cunosti acele minti viclene,
Cohortele de principi ori duene
Care-ti surad prin iglite si ace
Pastrand gramezi de rufe prin iatace."
Strang panzele painguri care taie
Bucati de intuneric in odaie,
Iar lada de beton de langa use
Urneste surd tarhaturi cu cenuse,
De spaima cloanta
Claus priveste singur
La cratitele sparte printre linguri
Si cauta sa vada vis subtire
Vopsit in roz pe fiece sticlire,
Dar carnea tremura si se preschimba
in crunte roti, in ceasuri fara limba,
in scripete, in negre manivele
incremenite pe cazane grele

Cum plang nametii povarniti in tinda
Si parca vin stramosii darji sa-l prinda
Cand, lunecand in unt peste samiere,
Deznoada usa uncii de tacere
Si toarna din nimicul din afara
Un zid profund in
Claus, si-l infioara:
O clipa si-ntunericul va sparge
Corabii cu catran peste catarge
Dar, proiectat ca dintr-o mana oarba,
Un cub albastru vine langa barba,
Apoi un alt, albastru, cub se-asaza
Lui
Claus in palma, lin, si scanteiaza.
Zvarlite iar, cu gesturi ne-ntrecute,
Razlete cuburi se-ntretaie iute,
Iar
Claus le cantareste, le rastoarna,
Le sterge de-ntuneric si de iarna
Si fum inalta cu istorii clare inchise chiar de el in fiecare.
Rasuna-n jur clintite campanile
Si zac in flori ragace juvenile
Cu samburi de lumina sub elitre
Cu doamne sidefii suind in vitre
Si-n toate
Claus se plimba, mediteaza
La ce va oglindi stravechea raza
Din nori alunecata pe-o tipsie
Mocnind amiezi intr-o sufragerie
Acum, azurul turnului desparte
Odaia-n parti cu diferite soarte.
E Claus aici, iar dincolo, egala,
Spalatoreasa rufe limpezi spala;
Ei semne desfasoara-n stravezime
Si isi zambesc prin vesela multime
Cu mantie, cu pavaza, cu cuca,
Cu bile reci rostogolind, nauca.

Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Istoria lui Claus si a giganticei spalatorese pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.



Poezii despre:

Primavara

Toamna

Iarna

Iubire

Bucurie

Viata

Flori

Boala

Singuratate

Frica

Scoala

vezi mai multe

Politica de confidentialitate



Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani