in amurg de vant, la tara.   Unde nu am 
mai dormit din 
copilarie. instrainat, singur.   Privesc de la 
fereastra cu 
gutui gustate de musculite la sfoara de atarnat 
oale 
din ograda: e nelinistita.   O 
neliniste a trecutului?   Noaptea 
cica oalele goale se umplu cu sufletele 
raposatilor si 
se plimba pana 
se varsa: pe aici, pe 
unde se ia masura umbrei de om de la temelia 
casei 
parintesti.   Nu e 
nici o noutate, o 
oala o sa umplu si eu: la fantana 
corbului.   Cand 
o fi.   O sa umplu: o 
oala plina varf, ce bine si 
o sa ma vars in 
garla 
satului? in sat bat 
clopotele: va 
puteti concentra o clipa la asta?   
  Garla 
se varsa in rau, in amurg de vant, pestii or 
sa zboare din creanga in creanga.   Raul 
din vazduh se varsa in fluviu, 
fluviul   Si 
marea, imaginatie a 
sufletului meu. infrangand 
forta 
intunericului: un sunet de oale sparte numai, in 
subconstient, difuz, 
auzit de fiecare data cand ma urc 
in pat, mascat si 
ma sperii de toti cei ce-mi apar 
deodata mascati, emotionati, toti ai mei, tata, 
mama, bunicile, bunicii, strabunicii, 
strabunicile, organisme 
unicelulare aduse de vant, galbene si strecurate pe 
geamul deschis. 
 
 |