Cladita din nisip, din piatra de nisip, aceasta catedrala dainuie in vant. N-o clatina nimic, nici zbucium din pamant, nici focuri din inalt. Privind-o-n noapte prin constelatii parca insumi ma-nfirip.
Prin veac candva s-a dezbracat de schele
faptura de nisip, biserica ce e,
o taina-a ei prin vremi sa talcuiasca.
Temei afland in campul dintre stele,
ea n-are unde sa se prabuseasca.
Celest in sine cumpanita, biruie
in timpul-vant, si-acolo sus, mai sus de vant.
|