Gramezi de frunze-n cercuri.   Octomvrie deplin. 
Razbat doar anevoie prin 
fosnirea rosie-a coroanelor 
surd si dintr-o data 
de pe fruntile copacilor cazute. 
Alaturi au ramas copacii, muti ca niste regi 
tradati si cu privirile scazute. 
Si mult ma mir ca nu se-nclina 
nici unul pana jos sa-si nalte iar 
pe crestet stralucirea. 
S-ar parea ca e o maretie 
sa-ti vezi coroana la picioare. 
Prin valea regilor cand trec, 
asemeni lor, imprejmuit de toata firea, 
cu manile pe inima, m-opresc 
si stau asa, pana la glezne 
in aur ravasit.   Ce lesne 
ar fi sa mi-l ridic din nou pe frunte, 
dar nu ma mai aplec. 
 
 |