In strainatate-mi, pamantean in lacrimi, stau de veghe langa vatra mea de patimi. Suflet prabusit in huma ca in perne - nici o veste - de odihna nu-mi asterne.
Nu cu ochii mai privesc - hotar - poiana. Cat in preajma, pretutindeni, printr-o rana. Iscodesc prin vai, prin larga-mparatie, vreo faptura de mai este - sa ma stie.
Chem spre miazazi si noapte, n-am raspuns. Sa ard singur, orice zare sa ma-nfranga ursitoarele-nceputului m-au uns
si, tanjind, sa-mi scape clipa cand o stea sare, ca spre-o alta lume, sa se stanga si sa-nvie-n picurul din geana mea.
|