Egal visand, festila candelei, infima, vaga, in coltul ei se tine de cuvant, pana la termenul combustiunii dupa masura mult mai larga a unui aer sfant.
Cat inca mai dura-va cantecul
nu-ti fie nici cutremurare
si nici chin.
Sunt isonarul unei arderi.
Sa mai palpit?
Sau mai degraba sa apun?
Sunt in substanta mea putin,
dar cineva-i vazduhul mare
ce-l consum.
|