Pan

Acoperit de frunze vestede pe-o stanca zace Pan.
E orb si e batran.
Pleoapele-i sunt cremene,
zadarnic cearc-a mai clipi
caci ochii-i s-au inchis - ca melcii - peste iarna.

Stropi calzi de roua-i cad pe buze:
unu,
doi,
trei.
Natura isi adapa zeul.

Ah, Pan!
Il vad, cum isi intinde mana, prinde-un ram
si-i pipaie
cu mangaieri usoare mugurii.

Un miel s-apropie printre tufisuri.
Orbul il aude si zambeste,
caci n-are Pan mai mare bucurie,
decat de-a prinde-n palme-ncetisor capsorul mieilor
si de-a le cauta cornitele sub nastureii moi de lana.

Tacere.

In juru-i pesterile casca somnoroase
si i se muta-acum si lui cascatul.
Se-ntinde si isi zice:
'Picurii de roua-s mari si calzi,
cornitele mijesc,
iar mugurii sunt plini.
Sa fie primavara?'

Lucian Blaga