Om de padure sant si-mi place frunza.
Dar in padurea de pini
de la Estoril, subt soarele torid,
o umbra nu gasesti printre lumini,
sa te apere de raze.
Aci izvoarele nu se deschid.
Vanturate de mori de vant
miresmele fierbinti ucid.
O clipa ma amagesc cu Oceanul ce se vede-n zare, dar umbra nici apa nu are sa-mi inveleasca inima bolnava. Sa-mi inveleasca inima bolnava mi-ar trebui de-aiurea dezmierdare, multa-nrourata slava, a Vlahiei deasa, larga, reavana dumbrava.
|