Tristete metafizica

In porturi deschise spre taina marilor ape
am cantat cu pescarii, umbre inalte pe maluri,
visand corabii incarcate
de miracol strain.
Alaturi de lucratorii incinsi in zale canite
am ridicat poduri de otel
peste rauri albe, peste zborul pasarei curate,
peste paduri adanci,
si orice pod se arcuia
trecandu-ne parca pe un taram de legenda cu el.

Am zabovit indelung intre stanci
langa sfinti batrani ca ghicitorile tarii,
si-am asteptat sa se deschida
o fereastra de scapare
prin puternice spatii de seara.
Cu toti si cu toate
m-am zvarcolit pe drumuri, pe tarmuri,
intre masini si-n biserici.
Langa fantani fara fund
mi-am deschis ochiul cunoasterii.
M-am rugat cu muncitorii in zdrente,
am visat langa oi cu ciobanii
si-am asteptat in prapastii cu sfintii.
Acum ma aplec in lumina
si plang in tarziile ramasite
ale stelei pe care umblam.
Cu toata creatura
mi-am ridicat in vanturi ranile
si-am asteptat: oh, nici o minune nu se-mplineste.
Nu se-mplineste, nu se-mplineste!
Si totusi cu cuvinte simple ca ale noastre
s-au facut lumea, stihiile, ziua si focul.
Cu picioare ca ale noastre
Isus a umblat peste ape.

a1924i