| Mai intai pleaca buzele. Se retrag
 Ca dintr-un golf, din sarut -Apoi privirile se-nvesmanta-n matasea
 Verzuie a lacului mult.
 
 Tot mai rar mainile ni se ating.
 Mangaierile ca niste stoluri
 De migratoare, ne ocolesc inghitite de goluri.
 
 Tacerilor le punem manusi;
 Surasurilor, cu sange rece, gheare.
 Oriunde ne-ntoarcem usi, numai usi
 Si-n aer stalactite de sare.
 
 O retea de sarma ghimpata - orele
 Si-ntre noi, tara nimanui.
 Odaia seamana tot mai mult cu o piata
 Care asteapta statui.
 
 Apoi vine si-o zi cu mari claritati, in care descoperim ce stiam mai demult:
 Ca raman dintr-un ipotetic tumult,
 Doua singuratati.
 
 |